Campion la rally-show!

• 
• 

- 2 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

"Vrei să fii copilot la o cursă de raliu?" Dacă ai o minimă pasiune pentru motorsport, e imposibil să răspunzi "nu" la o asemenea întrebare. Aşa că am acceptat instant invitaţia făcută de Orange de a-i fi alături pilotului Alexandru Filip la Dementor Rally Show Sibiu 2011. Problema când spui atât de repede "da" e însă că nici nu prea mai poţi da înapoi. Dar până la urmă, totul e bine când se termină cu bine: echipajul Filip - Lipovan a câştigat show-ul de la Sibiu. Contribuţia: 100% Filip, 0% Lipovan.

Sâmbătă, ora 9:00. Cobor la mic dejun. În jurul meu, grupuri de oameni îmbrăcaţi la fel, în combinezoane de motorsport. E clar, am nimerit bine. Sunt cei alături de care voi concura la Dementor Rally Show. Drumul până la Sibiu Fun Park, spaţiul amenajat special pentru o etapă specială pe macadam, e scurt. Din fericire, soarele e pe cer, din păcate e frig. Coafura rezistă, emoţiile mai puţin. Mecanicii lucrează deja la maşini. Trec de Titi Aur, Bogdan Marişca, actualul campion Vali Porcişteanu şi ajung la "coechipierul" meu, Alex Filip. Ne întâlnim pentru prima dată, dar asta e mai puţin important, eu ştiu destule despre el. Face 33 de ani în ianuarie, îi plac U2 şi filmele cu BD, iar pe lângă maşini se dă şi cu schiurile şi mountain bike. În viaţa de zi cu zi, e organizator de evenimente la Orange.

Prezentarea cu maşina

"Mi-am pierdut multe concedii pentru raliuri. Iar pentru cheltuieli am luat salarii în avans", îşi permite Alex un moment pentru amintiri. Scurt, pentru că "am venit să câştig, ca întotdeauna, nu poţi să nu-ţi propui asta". Aşa că intrăm în pâine, cu câteva explicaţii despre maşina în care ne urcăm. Alex are acum un Renault Clio R3 Maxi. "E bazat pe o maşină de serie, dar aproape tot ce vezi e schimbat: motorul, cutia de viteze, suspensiile, structura de rezistenţă, tot, tot, tot", îmi explică pilotul. Nu că nu m-aş fi prins, măcar văzând bordul, care practic nu există. Printre fiarele care fac să te poţi răsturna fără să păţeşti nimic, se vede un volan de curse, cu o manetă uriaşă pentru aşteptările mele, care e schim­bătorul de viteze, şi un ecran cu informaţii. "Viteza nu apare, doar treapta şi alte informaţii", primesc răspunsul înainte să întreb.

Cei 230 CP, cu 245 Nm cuplu la 5.400 rpm deplasează însă uşoara maşină extrem de rapid, dar limitat la 170 de kmh. Dar gata cu datele (prea) tehnice. "Aer condiţionat are?", întreb în glumă. "Bineînţeles că nu, deşi uneori sunt 60-70 de grade vara la curse în interior", răspunde răbdător Alex. De fapt, bordul nu are aproape nimic. Nici dacă treceau nişte hoţi nu arăta chiar aşa. Singura dotare de lux e acţionarea electrică a geamurilor laterale. Doar faţă şi cu nişte butoane pentru care designul n-a fost o preocupare. Şi chiar aşa "astăzi face 75.000-80.000 de euro. Câţi kilometri are la bord nu contează şi nici nu ştiu, la noi se măsoare ca la avioane, în ore. Altfel, maşina intră la revizie după fiecare cursă".

De ce te simţi în siguranţă

Logic că designul nu e deloc o preocupare, dincolo de aspectul exterior, care e important şi el mai ales pentru sponsori. Şi nici măcar performanţa nu e pe primul loc, ci siguranţa. Interiorul e protejat cu o structură care îmi mai linişteşte teama. Centurile de siguranţă sunt ca ale piloţilor de avion, scaunele suficient de ergonomice ca să te ţintuieşti în ele.

E greu totuşi să-ţi dispară total emoţia, ca să nu-i zic frica, înainte de a intra în premieră în cursă. Nu te-ajută nici faptul că primul concurent se rostogoleşte peste cap după ce a tăiat prea mult o curbă şi a prins un dâmb. Eu aşteptam deja ambulanţa, el iese teafăr, căutând o altă maşină cu care să concureze. Regulamentul îi permite. Nu e o etapă normală de raliu, ci un show. Se concurează în paralel, câte doi, cel mai bun, în sistemul două din trei, merge mai departe. Mai întâi, calificări pentru primii opt, apoi sferturi, semifinale şi finala. Alex n-are emoţii cu calificările. Pentru el, competiţia începe în sferturi. Pentru mine, în calificări.

Sper că n-am îndoit maşina

Odată ce am spus "da" şi am venit la Sibiu, nu mai pot refuza să urc în maşină. Aşa că iau casca şi mă rog să înceapă şi să se termine cu bine. Prins în chingile scaunului, mă mai liniştesc - sunt bine prins, dacă aş avea şi buton de eject, ar fi perfect. Aşa, mă bazez pe Alex. Care nu mă dezamăgeşte, de la primele viraje.

Mă simt ca într-un rollercoaster, dar încep să mă conving că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Eventual, pot provoca daune, pentru că apăs prea tare cu picioarele. Sunt prea concentrat ca să spun ceva şi oricum nu vreau să-l deranjez pe pilot, care manevrează volanul şi schimbătorul cu o dexteritate ce l-ar face invidios pe David Copperfield. Nici nu trebuie să-i spun nimic, că într-o cursă normală copilotul e esenţial. "Îmi spune distanţa până la o curbă, direcţia ei şi gradul pe o scară de la 1 la 6. Dar aici ştiu totul din cap, oricum, e un traseu scurt". Durează aproape două minute, două tururi, dar mi se par două secunde. Nici nu ştiu când s-au terminat curbele, n-am apucat să le număr, ştiu că au fost două sărituri, care din interior se simt mai tare decât par din afară. Senzaţia e superbă, adrenalina clocoteşte, chiar dacă, în schimb, sunetul e mai puţin sesizabil datorită căştii, faţă de exterior, unde maşina huruie la acceleraţie şi pocneşte la fiecare schimbare.

Victorie la cinci zecimi!

Calificarea e asigurată, sferturile şi semifinalele le obţine Alex cu alt copilot, mai urc în maşină în finală. După ce Titi Aur, fost campion naţional, distruge nu una, ci două maşini, răsturnându-se pe rând cu ambele în acelaşi duel. Deci, iar emoţii, dar e finala!

Pornim din nou, deja sunt mai sigur pe mine. Alex e la fel, adică impecabil - adversarul se răstoarnă înainte de final, îl vedem din maşină, şi câştigăm. "Eram oricum în faţă", spun eu sigur pe mine. Ne confirmă cei de afară. E 1-0. "Dă-ţi geaca jos!", mă roagă inginerul englez al lui Alex. Ei, da, orice gram în plus e important pentru victorie! După ce aflu, cedez locul unei domnişoare, evident mult mai uşoară. Victoria decisivă vine cu o palmă avans - 0,5 secunde!

Restul e poveste! Îmbrăţişări, felicitări, aplauze, premiere, trofeu! Toate pentru cel care le merită - Alexandru Filip. Eu rămân cu experienţa unică.