Alonso pune distanță!** Spaniolul a câștigat la Hockenheim și a devenit primul pilot cu trei victorii în acest sezon al Formulei 1

Alonso pune distanță!** Spaniolul a câștigat la Hockenheim și a devenit primul pilot cu trei victorii în acest sezon al Formulei 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alonso și-a mărit avansul în fruntea clasamentului general la 34 de puncte

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Ferrari) și-a trecut în cont cea de-a treia victorie din acest sezon în Marele Circ, după ce a trecut primul linia de sosire în Marele Premiu al Germaniei. Deși nu a dominat autoritar, spaniolul a reușit să se mențină în frunte pe aproape toată durata cursei și nu a putut fi ajuns de adversari.

Deși inițial Sebastian Vettel (Red Bull) a terminat pe locul secund cursa, la aproximativ o oră după încheierea acesteia, comisarii de cursă au anunțat că l-au penalizat cu 20 de secunde pentru o depășire neregulamentară în penultimul tur în fața lui Jenson Button (McLaren). Astfel, în fața propriilor fani, germanul a trebuit să se mulțumească cu un loc cinci.

Aflat la cea de-a 100 sa cursă, Lewis Hamilton nu a putut savura evenimentul, după ce întâi a fost implicat într-o coliziune, ca apoi să fie nevoit să abandoneze din cauza problemelor tehnice în turul 56. După ce în prima zi a antrenamentelor a dat emoții puternice tuturor după ce s-a izbit puternic de un parapet, eroul local, septuplul campion mondial Michael Schumacher a reușit o cursă bună pe circuitul de casă, terminând în puncte, pe locul 7 (6 puncte). Următorul Mare Premiu de Formula 1 va avea loc săptămâna viitoare, în Ungaria.

Marele Premiu al EUROPEI (etapa a 10-a)
Clasament (Hockenheim)
1.  Alonso 1h31:05.862
2. Button +6.949
3. Raikkonen +16.400
4. Kobayashi +21.900
5. Vettel +23.732
6. Perez +27,800
7. Schumacher +28.900
8. Webber +46.900
9. Hulkenberg +48.100
10. Rosberg +48.800

PILOȚI
1. Alonso 154
2. Webber 120
3. Vettel 115
4. Raikonen 98
5. Hamilton 92
CONSTRUCTORI
1. Red Bull 238
2. Ferarri 177
3. McLaren  160
4. Lotus 159
5. Mercedes 105

În Spania e criză, însă aici, în Germania, a câștigat un spaniol, conducând o mașină italiană desenată de un grec
Fernando Alonso, pilot Ferrari
 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au plâns de el:
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au…
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”