FOTO O fată la înălțime! Esthera Petre, pe patru în lume și pe patru în topul României all-time

Redactor:
Andru Nenciu
FOTO O fată la înălțime! Esthera Petre, pe patru în lume și pe patru în topul României all-time
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a urmărit ieri pas cu pas un antrenament tehnic al
săritoarei în înălțime Esthera Petre (21 de ani, CS Olimpia
București), noua senzație a atletismului românesc. Proaspăt
campioană europeană de tineret, eleva lui Kemal Guner și-a stabilit
la Ostrava nou record personal (1,98 m), rezultat care o clasează
pe poziția a patra în topul mondial al sezonului și pe același loc
în clasamentul intern all-time (vezi tabel).

Acțiunea se petrece în jurul orei 17:00, sub un soare arzător, pe
stadionul cu nume sugestiv, „Iolanda Balaș”, arena ce pare că-i dă
aripi Estherei. Sau arcuri pentru că suntem la săritura în
înălțime! Bine, săritura în stil foarfecă a venerabilei campioane
olimpice de la Tokyo ar tăia acum elanul oricărui puști care
visează la înălțime, pentru că stilul „Dick Fosbury” e una dintre
amprentele progresului în atletism. Sport care propune la Mondialul
de la Daegu (27 august – 4 septembrie) o nouă vedetă. Completă!
Lungimea picioarelor (1,10 m) o apropie de dimensiunile lui Heidi
Klum „mă bate Roxana Ciuhulescu, are 1,16 m, eu am trupul mult mai
mic decât picioarele), ambiția și talentul nu le uită acasă nici la
o simplă ședință de pregătire, iar specialiștii spun că va atinge
stelele.

Până atunci, Esthera și antrenorul său, turcul Kemal Guner, tocmai
au evadat din agitația tradițională de pe „Viitorul” pentru a sfida
gravitația la umbra tribunei de pe Tineretului – „Iolanda Balaș”.
Cine-i deranjează aici? Nimeni! Spectatori? Cu sticla de bere
ținută în brațe sau sub ureche, câțiva muncitori își fac dulcele
somn de după-amiază pe betonul gri al tribunei. Coleg de
antrenament? Un pekinez ce pare că și-a rezervat culoarul al
cincilea al portativului. Pe primul… evoluează Esthera.
Efectuează mișcări de stretching într-o alergare cu ritm scăzut,
bubuindu-i în timpane un refren de-al lui Puya.

Toată lumea cântă rock

„De obicei, Esthera ascultă Metallica sau Megadeth,
preferatele mele. Mie îmi place muzica rock, ea nu prea suporta
acest stil la început, dar acum știe că o motivează și o face mai
agresivă. La acest aspect a trebuit să lucrez mult și am
transformat-o dintr-un pisoiaș blând, într-o leoaică
feroce!”
, ne explică tehnicianul Kemal Guner, fost campion
al Turciei la înălțime. De fapt omul, care în doar 10 luni a
propulsat-o de la 1,86 m la 1,98 m. Cum? Facem o pauză și urmărim
ritualul Estherei de trecere spre altă etapă a antrenamentului. Cel
tehnic. Se încalță cu pantofii cu cuie de 9 mm și grei de 500 de
grame, își strânge părul într-un coc rebel și scoate dintr-un
buzunar al genții banda leucoplast. Sfâșie cu dinții fâșii de 10 cm
lipindu-le pe tartan în puncte bine stabilite. „De unde
pornește elanul, unde face curba, totul trebuie pus la
punct”
, continuă Kemal în timp ce vocea Estherei ne
întreupe: „Eu nici nu le observ în câmpul meu vizual, doar
le simt”
! Iar strategia decurge perfect. Ștacheta tremură
ca o flacăra în bătaia unui vânt de august, rămâne pe poziții
uneori și izbește salteaua din burete rareori. „Înainte să
efectuăm primul antrenament, am stat cu ea la masă și am văzut
că-și comandă un capuccino cu frișcă. I-am spus că este primul și
ultimul pe care și-l comandă dacă vrea să slăbească. Pentru că
greutatea, deși are o mie de calități Esthera, e primordială.
Contează ce mănânci, cât dormi, ce program ai, tot! Iar eu vreau ca
ea să fie la cel mai înalt nivel! Să fie cea mai bună!”
,
ne mărturisește Guner, în timp ce ridică ștacheta. În loc de
încheiere vă spunem de câte ori a sărit în carieră Esthera pentru a
ajunge la 1,98. „Cam de 7.000 de ori, dar o voi mai face de
încă 7.000 pentru a-mi atinge visul: o medalie
olimpică”
.

„Sunt
mică la 1,80 metri”

Odată încheiat antrenamentul, Esthera se hidratează cu două guri
de apă din recipientul îndesat în geanta sport, soarbe din cafeaua
menținută fierbinte de un termos gri și se grăbește spre casă. Unde
o așteaptă tatăl său Laurențiu, fost atlet, fratele Andrei (17 ani)
și el săritor în înălțime și un bichon maltez. Mama ei, Maria, o
urmărește pas cu pas. Din Cer.

Cum ar fi arătat viața ta fără atletism?
La ora asta!? Poate m-aș fi pregătit pentru un spectacol sau poate
culegeam aplauzele spectatorilor. Sau poate aș fi turnat alt cadru
la o peliculă interesantă pentru că mi-aș fi dorit tare mult să fiu
actriță. Dar acum, spre exemplu, mi-e gândul și la restanțele pe
care le am de dat în toamnă. Dacă n-ar fi fost atletismul, atunci
aș fi avut timp să mă duc la școală să învăț. Ca să devin actriță.
Probabil că nu aș mai fi fost în anul al doilea la UNEFS (n.r.
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport), ci la UNATC
(n.r. Universitatea Națională de Artă Teatrală și
Cinematografică).

Ai vrut să-ți urmezi vreun idol din cinematografie sau din
sport?

N-am fost niciodată atrasă de cineva și nici n-am vreun idol, nici
din cinematografie, din sport. Eu sunt în zodia Taurului și îmi
place de mine și de personajul meu preferat de desene animate
Winnie the Pooh.

Aveai timp și de desene animate în
copilărie?

Aveam și de desene și de sport. Să știi că am și acum medaliile de
când eram mică și câștigam la înălțimi gen 1,20 m sau 1, 30 m! Îți
dai seama, aveam 12 ani. Și acum am sărit aproape 2 metri! Mereu am
fost înaltă pentru generația mea și mă simțeam complexată, de asta
obișnuiam să stau cocoșată, ca să nu pară că-i privesc de sus pe
alții. Acum, mă simt mică la 1,80 m, pentru că majoritatea
adversarelor mele sunt mai înalte… spre exemplu, Blanka Vlasic
măsoară 1,93 m.

O viitoare adversară la Mondialele de la Daegu, dar cum a
fost la Europeanul de tineret de la Ostrava?

La Ostrava n-a fost un lucru greu, pentru că la fiecare concurs
trebuie să am un psihic de fier și să încerc să nu mă copleșească
emoțiile. Nici nu mă gândeam la record personal, ci doar la primul
loc.

Ce a adus nou antrenorul Kemal Guner de ai reușit într-un
an să-ți îmbunătățești recordul personal cu 12 cm (de la 1,86 m la
1,98 m).

Totul. Mi-am dorit această schimbare, am făcut pasul și sunt extrem
de mulțumită. A adus diversitate în antrenamente, noutate și mi-a
dat mai ales încredere în forțele proprii.

TOP 7
ROMÂNCE ÎNĂ‚LȚIME ÎN AER LIBER

Rezultat – Atletă – An
2,02 m – Monica IAGĂ‚R – 2000
2,00 m – Alina ASTAFEI – 1992*
1,99 m – Oana PANTELIMON – 2000
1,98 m – Niculina VASILE – 1985
1,98 m – Esthera PETRE – 2011
1,94 m – Miruna MĂ‚ȚĂ‚OANU – 2007
1,91 m – Iolanda BALAȘ 1961
* Astafei concura pentru România în 1992. Ulterior, după ce și-a
luat cetățenia germană, a sărit 2,01 m în aer liber și 2,04
indoor


Gheorghe Tudor:
„Porecla de Pele mi-a fost dată de Oțelea”

Fostul handbalist Gheorghe Tudor a reacționat ieri după ce
Viorel Mazilu l-a atacat pe el și fiul său, Sebastian, antrenor la
CSM Oradea, jucătorul reclamând că și-ar fi luat „țeapă” la
gruparea bihoreană. „Lui Viorel Mazilu i-am oferit 6.000 de
euro pentru patru luni, iar personal i-am plătit 4.800 de euro.
L-am adus la Oradea, deși multă lume mi-a spus că fac o greșeală,
că va strica echipa. Apoi, nu am niciun clan în spate. Porecla de
«Pele» mi-a fost dată de Cornel Oțelea în urmă cu 38 de ani. Am
ajutat mult handbalul românesc în ultimii ani, puteți să întrebați
pe toată lumea de la federație”
, a declarat Gheorghe
Tudor, omul despre care Mazilu a spus că face parte din Clanul
„Pele”.

TENIS
– Tecău
și Lindstedt, în sferturi la Washington

Primul meci pe tărâm american jucat de dublul româno-suedez Tecău /
Lindstedt în această vară a însemnat și prima victorie. Cei doi
jucători s-au calificat în sferturile turneului de la Washington
după ce au învins cu 7-5, 6-4 cuplul sârb Tipsarevici /
Troicki.

TENIS

Jovanovski a greșit orașul în care trebuia să
joace

Bojana Jovanovski (foto – locul 53 WTA) a fost pe punctul de a rata
prezența la turneul din San Diego. În loc să aterizeze la Carlsbad
(California) pentru a juca la San Diego, sârboiaca a ajuns tot la
Carlsbad, dar în New Mexico, la 1.500 km distanță. Bojana a
petrecut o noapte în New Mexico, iar apoi a luat un avion, în zorii
zilei de luni, pentru a ajunge cu doar 30 de minute înainte de
meciul ei cu Roberta Vinci, pierdut cu 3-6, 6-4, 6-1.

HANDBAL
– Oltchim
a pornit după primul trofeu în noul sezon

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la apariția Federației Române
de Handbal, în 5-6 august, la Cluj, se va disputa Supercupa
României (feminin), la care vor fi prezente cele mai bune patru
echipe din ultimul sezon. Conform tragerii la sorți, Oltchim va
înfrunta în 5 august, de la 19:30, pe CSM București, deschiderea
turneului urmând să fie asigurată de jocul Jolidon Cluj – HC
Zalău.

HANDBAL – Tineretul” dă
examene la Europenele din Olanda

Naționala feminină de tineret (U19) va ajunge azi în Olanda, unde
în perioada 4-14 august va participa la Campionatul European.
Echipa pregătită de Dumitru Muși face parte din grupa A, alături de
Rusia, Spania și Slovenia. România își va face debutul la Almelo,
în compania Rusiei (mâine, de la ora 19:00).

Foto Andreea ALEXANDRU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…