Obiectiv îndeplinit!** Bianca Perie, locul 6 la CM de la Daegu

Obiectiv îndeplinit!** Bianca Perie, locul 6 la CM de la Daegu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflată pentru prima dată în carieră într-o finală de Campionat Mondial, Bianca Perie a reușit și o clasare foarte bună, locul șase, în cadrul competiției de la Daegu.

Românca a reușit din a șasea încercare cel mai bun rezultat, 72,02 metri.

Medalia de aur a fost câștigată de rusoaica Tatyana Lysenko (77,13 m), iar argintul de Betty Heidler, din Germania (76,06 m). Bronzul a fost obținut de chinezoaica Zhang Wenxiu, cu o aruncare de 75,03.


Duminică, în ultima zi a Mondialului din Coreea de Sud, România iese la rampă cu doi reprezentanți. Dacă dimineața, ora 9:00 (3:00, ora României) începe cursa de maraton, în care pentru prima dată în istorie avem un reprezentant, pe Marius Ionescu, elevul lui Cătălin Geapana, seara de la ora 18:00 (ora 12:00 în România) e programată finala probei feminine de aruncarea ciocanului.

Obietiv: accederea în primele opt

Aflată pentru prima dată într-o finală de Mondial, după ce în 2009 în Berlin, n-a izbutit promovarea în ultimul act, Bianca Perie (21 de ani) încearcă să salveze palmaresul șifonat al României pe tărâm asiatic. „Voi da tare din prima încercare, pentru ca prin rezultatul uneia din primele trei tentative să intru în finala de opt. Ar fi o mare satisfacție. E dificil să vii aici cu 10 zile înainte și să ai proba chiar în ultima zi a competiției. Apasă o presiune enormă pe umerii tăi și nu te poți relaxa absolut deloc”, ne-a spus eleva antrenorului Lucică Cucoș.

Ciclismul, o modă la Daegu

Pentru a mai evada din programul draconic de pregătire, sportiva din Roman se plimbă prin împrejurimile satului olimpic cu bicleta. „Câteva minute nu strică pe zi. Mersul pe bicicletă îți menține un tonus fizic bun, te umple de speranță, dar îți aduce aminte și de copilărie. Aici, ciclismul e chiar o modă printre sportivi, doar să prinzi una”, conchide campioana europană en-titre de tineret. În finală, aruncătoarea va da piept cu sportive consacrate ale probei dominată în urmă cu un deceniu de Mihaela Melinte:
Ypsi Morno, Tatiana Lysenko, Wenxiu Zhang sau Zalina Marghieva.

Serafim: „Are clasă Bianca”

În finala de la ciocan, din cele 12 competitoare merg mai departe doar primee opt posesoare ale celor mai bune rezultate după primele trei rotații. Odată încheiate acestea, urmează încă trei „serii”, cele opt atlete rămânând și cu rezultatele din tentativele de debut. „Bianca e o sportivă de clasă și ușor ușor urcă spre elita probei. La 21 de ani, n-ai ce să-i reproșezi. Eu sper să intre în finala de opt, pentru că e o fată care-și stăpânește emoțiile în fața a 60.000 de spectatori. E bine că finala va fi seara, și va adia un vânt ușor în Daegu”, ne-a declarat federalul Dan Serafim. Concursul va fi transmis în direct de canalul Eurosport.

text și foto: Andru Nenciu (Daegu – Coreea de Sud)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…