Campion fierar-betonist

• 
• 
• 
• 
• 
• 

- 6 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Sportivii din România ajung pe tărâmuri pe care nu visau vreodată a le explora, iar cariera unora suferă câte-o frână brutală, care-i direcţionează brusc spre alte domenii de activitate. Mai periculoase, nu atât de incitante, dar mai bănoase. Un caz emblematic pentru modul în care România îşi tratează campionii îl constituie cel al sprinterului timişorean Florin Suciu (27 de ani), cel mai iute atlet tricolor al ultimului deceniu la proba regină (100 m). Un exemplu sugestiv pentru campionii neintegraţi în societate, "Expresul de Banat" a deraiat în iulie pe un şantier de lângă Frankfurt, în orăşelul Darmstadt. ProSport vă descria atunci startul lui Suciu, iar acum vă istoriseşte finişul.

Multiplul campion naţional în toate probele de sprint are o poveste tulburătoare. Descoperit de profesorul Ioan Damaschin, la marginea Timişoarei, în Pădurea Verde, un fel de Băneasa Bucureştiului, la un tradiţional cros şcolar, Suciu păşea parcă legat la ochi într-un sport imprevizibil. "Am văzut în el un viitor sprinter de mare performanţă prin alergarea naturală şi supleţea pe care le-a demonstrat la acel concurs", ne istoriseşte antrenorul bănăţean. Luat sub aripa protectoare a tehnicianului, elevul de clasa a VIII-a se îndrăgostea de atletism, însă rapid viaţa îl punea la cea mai grea încercare. Pe când avea 15 ani, un şofer inconştient al unei maşini de gunoi îi anula fără recurs destinul, accidentându-i mortal mama pe trecerea de pietoni! Fără lacrimi, strigăte sau hohote de plâns, Florin se refugia într-o pregătire draconică, încercând parcă să fugă de coşmarul vieţii. "I-ar fi plăcut să mă ştie cu medalii, dar schimbăm subiectul".

Pericol la mare înălţime
Suciu pare că vrea să istorisească, dar se teme să nu zvârcolească tragedia de demult. După două săptămâni de la înmormântare, pe Stadionul Tineretului din Bucureşti, agaţă cu două bolduri un doliu discret pe echipament şi câştigă tilul de campion naţional la 400 m juniori II în memoria mamei. E imediat cooptat în lotul naţional şi urmează ascensiunea fulminantă, cu peste 15 recorduri naţionale la toate probele de sprint, la fiecare categorie de vârstă. Înlănţuie titlu după titlu şi la seniori şi, din 2000, timp de nouă ani devine component al lotului naţional olimpic. În vara anului trecut însă pleacă în Germania pentru un salariu de 1.000 de euro pe lună şi se angajează pe şantier ca... fierar-betonist.

Un job inedit, într-un cadru cu totul diferit. Pe un munte gri de betoane, sprinterul simte uneori că merge pe o sârmă atârnată deasupra unei prăpăstii, dar inima nu i se strânge, pentru că are adrenalina în sânge şi o experienţă de viaţă care l-a întărit enorm. Tabloul e cam acelaşi pe care l-a mai văzut în filmele româneşti de dinainte de '89, cu noroaie, basculante, căşti de protecţie... doar că acum simte prin toţi porii aerul prăfuit al unui şantier. "Uneori plouă câteva zile încontinuu, e groaznic", ne povesteşte Florin, totul petrecându-se într-un cadru apăsător: zgomot ritmic de ciocane izbite în schelele de oţel, şufe atârnate de macaralele poziţionate în triunghi sau urlete în diferite limbi... un neamţ înjură de mama focului, doi români se ceartă pe Moni a lui Iri. "Dar ce să fac... suport totul, pentru că în România câştigam cam 6 milionae de lei vechi. 4 ca profesor - jumătate de normă şi 2 indemnizaţie de la club".

Echipat cu trei pulovere
Echipat cu câte trei pulovere şi cască galbenă de protecţie, fostul titular al ştafetei de 4x400 m e obişnuit cu munca în echipă, dar clinciurile cu un şef de echipă sau cu un coleg mai zelos sunt inerente. Pentru că unele scăpări îi trădează lui Suciu lipsa de experienţă pe şantier, şi în mod natural nu se aude un sfat prietenos, ci o comandă lătrată pe un ton de superioritate. Deşi pare cuprins de furie, îşi fixează însă cu o privire fermă şeful, dar nu mişcă niciun muşchi al feţei, înghiţind în sec: "Mă abţin cât pot, că mă mai apucă şi pe mine nervii de multe ori. Era să-l bat odată pe unul, dar nu voiam să dau de belele. Mai fac câteva plăci şi pereţi din fier şi trece timpul repede. Chiar acum se lasă seara, mă duc să mai prepar ceva că joc şi rolul de bucătar din când în când în complexul de barăci în care locuim." Viitorul lui Suciu în atletism poate își va consuma un nou episod sau poate nu va mai exista. Cine e vinovat? E întrebarea fără un răspuns precis.

30 titluri naționale are în palmares Florin Suciu

15 titluri balcanice deține Expresul de Banat

9.58 e recordul mondial la 100 de metri deținut de Usain Bolt

10.24 e recordul personal al lui Suciu la 100 de metri

"Uneori, Florin se trezea noaptea din somn şi ţipa: 'Vai, ce antrenament dur am făcut'", Ioan Damaschin, antrenor

"Mai bine dorm liniştit decât să mă dopez"
Pentru Florin Suciu (27 de ani), ziua de lucru începe la 7:00 dimineața și se încheie 11 ore mai târziu. În acest interval, oamenii de pe șantier beneficiază de o pauză de 60 de minute timp în care iau masa de prânz.

Ce faci, cum e construcţia? Vă apropiaţi de finiş?
Acum am terminat lucrul şi mă schimb să mă duc la masă, iar apoi la odihnă. Suntem la etajul opt şi am aşa o mulţumire că se termină totul. Era doar o groapă cu apă şi pietre, iar acum văd şi Frankfurtul de pe acoperiş. Parcă termin un sezon cu bine, aşa mă simt acum... Abia aştept să ajung în România.

Apropo, ce regreţi din întreaga carieră?
Că n-am putut să bat recordul naţional (n.r. - 10,21, Daniel Cojocaru, 1994), dar mă bucur că am fost foarte aproape (n.r. - 10,24, al doilea timp din istoria României 2007).

Îţi pare rău că te-ai apucat de proba regină, una dominată de atleţii de culoare?
Nu pot să spun că-mi pare rău, dar noi, albii, n-avem cum să-i contracarăm. Ei au viteza în sânge, iar în lumea atletismului se spune că au globulele roşii mai dezvoltate... Plus că unii mai fac şi "tratamente".

Asafa, un tip fără figuri

Ai alergat cu Asafa Powell la CM de la Osaka. Ce sentimente te-au cuprins atunci?
Părea un băiat fin, calculat, fără aere şi figuri. Vorbea cu toată lumea, parcă eram toţi prietenii lui. După ce alergi cu un adversar de asemenea calibru, zici că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior.

Cât e legendă şi cât e realitate dopingul în România?
A existat în trecut şi probabil că va mai exista...

Nu te-a tentat niciodată?
Mi-am construit mereu cariera după raţionamentul "mai bine să adorm liniştit şi să exersez cât pot la antrenamente, decât să fac ceva "necurat" şi să risc oricând să fiu depistat pozitiv.

După experienţa din construcţii te-ai mai putea întoarce în atletism?
E foarte greu de spus, pentru că fizic am suferit nişte schimbări în lunile astea. Am luat câteva kilograme în plus, mi-am fortificat braţele, iar la sprint trebuie să fii mai zvelt.

Când va putea România să-şi integreze sportivii în societate?
Niciodată, pentru că diriguitorii de la noi nu au aceeaşi mentalitate ca cei de afară. Sportul e trecut la "şi altele", iar din sport numai supervalorile îşi pot permite un trai decent... Hai că m-au încuiat ăştia. Cât vorbeam şi mă dezechipam de salopetele astea, au încuiat ăştia tot etajul. Trebuie să sar pe vreun geam. Nişte incompetenţi, m-au uitat aici!

Damaschin: "după terminarea liceului apare ruptura"
Fostul antrenor al campionului român, Ioan Damaschin, a explicat pentru ProSport mecanismul pierderii sportivilor în România. "La majoritatea, după terminarea liceului se produce ruptura. Prea puţini mai continuă marea performanţă ! Facultăţile nu mai sunt interesate de ei pentru că nu mai există lupta la campionatele universitare! Sportivii care termină o facultate sunt lăsați să-și rezolve singuri, fără îndrumare, fără sprijin,drumul care de multe ori nu are o direcție!!