300 de dolari, răul de înălțime și apa din Congo

Atletul povestește un moment emoționant de la un concurs din Brazaville

Nu te-ai săturat de atâta nisip?

Să știi că uneori da. Și când mă duc la mare, prefer mai mult să stau în apă decât pe plajă. Nu mai zic că în toată cariera mi-a intrat nisip în ochi, în nas, în gură și prin toate părțile… Ușor de anticipat. Sunt și situații când groapa e nesăpată și e dificilă aterizarea când te lovești cu spatele. Dar merită, pentru că, atunci când atingi 8 metri, simți că ai atins cerul cu creștetul capului.

Cât plutești practic în aer și până la ce înălțime poți ajunge cu tălpile?
Puține secunde, totul e scurt, în viteză. Practic continui alergarea, îmi mențin echilibrul și încerc să nu mă las pe spate. Cel mai sus pe la 2 metri cred! Dar să știi că eu în viața de zi cu zi am rău de înălțime, îmi place mai mult pe pământ, ultima dată am fost la un concurs în Ljubljana și m-am cazat la etajul 12 al unui hotel. Nici nu se deschideau geamurile, m-am simțit mult mai confortabil.

Ce obiectiv ai?
Îmi doresc să bat recordul național. Am o vârstă la care cred că sunt matur, pentru că intervalul 27-30 e ok pentru un lugimist. Mai nou, în generația actuală sunt sportivi la extreme. Ori mai tineri, ori mai în vârstă. Nu mai sunt longevivi. Apar și dispar.

Ești adeptul aplauzelor din tribune când pleci pe elan?
Eu am emoții, dar e bine pentru concurs. Mie mi-e frică să cer aplauze de teama că nu mi se va răspunde cu aplauze. Îmi mai dau ritmul cei care mă cunosc: prietena mea, fiica antrenoarei… E un plus important pentru public.

Unii săritori apelează la fel și fel de metode motivaționale înainte de a porni. Tu?
Am văzut, își cară palme, se înroșesc din cap până în piciore, eu prefer liniștea. La concurs nu te mai gândești, creierul tău știe ce ai de făcut. Doar transmite comanda la picioare. Cu cât ești mai relaxat, cu atât e mai bine.

Ți-ajung banii pe care îi iei din atletism? Care a fost cel mai mare premiu?
Nu mă plâng, mi-ajung. Iau indemnizație de la Farul și Rapid. Cei mai mulți bani i-am luat la un concurs în Congo, la Brazaville: 300 de dolari. Era plin stadionul, nu știu cât înțelegeau ei, dar ne aplaudau. Mi s-a făcut milă de ei, ne cereau apa, noi aveam la discreție, și le aruncam baxurile peste gard.