Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la

SUPER REPORTAJ ProSport Aikido - lupta cu tine însuţi! De ce merită să ne apucăm de acest sport

Luni seară, ora 19:30, curtea Colegiului Naţional "Matei Basarab" din Bucureşti. O mână de oameni adunată lângă zăpada strânsă cu grijă la baza gardului aşteaptă ceva, pe cineva. Vorbesc în şoaptă, de parcă ar vrea să nu deranjeze cursurile liceenilor, deşi ultimii elevi tocmai se despărţiseră gălăgios de şcoală. "Osss!!!" (se scrie "Osu" şi se pronunţă exact aşa cum am scris) se aude la un moment dat, toţi se salută, după care pleacă în şir indian către sala de sport. Sunt oameni de vârste diferite, ocupaţii diverse, dar cu o pasiune comună: aikido! Scena se petrece în fiecare seară de luni, miercuri şi vineri, atunci când sunt programate cele două ore de antrenament. Dar ce înseamnă, de fapt, a practica Aikido? Şi de ce l-ar practica cineva?

Siluetele albe cu centuri de diferite culori se duc una câte una către sală (dojo). O aplecare uşoară în faţă, acelaşi salut "Osu", înainte de a intra în încăpere. Ca într-un ritual bine ştiut, practicanţii încep să aşeze saltelele. În câteva minute podeaua sălii de sport e acoperită în totalitate. Oamenii cu kimonouri albe intră pe saltele (tatami), nu înainte de a saluta din nou şi de a se descălţa de papuci. Se discută în şoaptă, se mişcă şolduri, picioare şi mâini după exerciţii bine întipărite în memoria colectivă. Mai e puţin şi începe antrenamentul. "Osu"!

De ce să mergi la Aikido şi nu la sală
Clubul Yoshinkan Aikido activează de mai bine de 10 ani şi a început să strângă tot mai mulţi practicanţi. Într-o lume nesigură din multe puncte de vedere, ai nevoie de repere. Pe care Aikido ţi le poate oferi dacă îi acorzi cel puţin două ore la trei zile.
A început antrenamentul. 40 de minute de stretching. Nu, nu vă imaginaţi exerciţiile pe care le vedeţi la Tv ori pe diverse site-uri! Sau pe la sălile de fitness! Nu, ce fac oamenii ăştia aici aduce a un soi de "cum să-ţi întinzi toate oasele şi toţi muşchii în câteva minute". Asta e ceea ce percepe un profan de pe margine. Când încep procedeele, înţelegi şi de ce e nevoie să-ţi încălzeşti fiecare colţişor din corp, fiecare încheietură, fiecare ligament. Sincer, a trecut aproape o oră, iar abonamentul plătit la sala de forţă din cartier mi se pare o afacere proastă.

Hai la Aikido! Sau mai bine lasă...
În pauzele scurte dintre exerciţii, ai timp să te gândeşti la multe. Dacă stai pe margine, bineînţeles. Vrei să scapi de sedentarism? Vrei să te laşi de fumat? Vrei un tonus mai bun? Hai la sală! Hai la Aikido! Când vezi ce fac oamenii ăia acolo te imaginezi imediat Steven Seagal, te-ai băga imediat pe tatami. Se produce ceva în interior şi nu mai ai stare. Pericolul cel mare e acasă, vă spun eu! Când ajungi acasă, când te aşezi în faţa televizorului şi când îţi aprinzi o ţigară. Când leneveşti efectiv, fără a gândi prea mult. Atunci trebuie să iei DECIZIA! Dar e greu, extrem de greu, pentru că e mult mai uşor să nu faci nimic, să stai degeaba. Să fumezi în continuare, să te îngraşi, să mergi cocoşat!

Lupta cu tine
Te trezeşti brusc când auzi cum kimonourile albe cad pe saltea. E un sunet puternic, dur, cu care te obişnuieşti greu. Minune, nimeni nu ţipă, nu urlă, nu se plânge. Se şterg frunţile şi se merge înainte. De pe margine pare greu, infernal. De pe tatami se respiră sănătate! Antrenamentul se termină, siluetele albe strâng saltelele, se salută între ele şi părăsesc sala. Sensei dă semnalul şi se pleacă la vestiare. Pe mine m-au convins, deşi îmi e teamă de momentul când voi ajunge acasă, când voi da drumul la televizor...


Ce înseamnă AIKIDO
Morihei Ueshiba (1883-1969) este cunoscut în toată lumea ca fiind cel care a inventat Aikido-ul. Printre cei pasionaţi e cunoscută imaginea maestrului care dobora fără nicio problemă un sportiv masiv, graţie procedeelor pe care le-a inventat. În lumea artelor marţiale e cunoscut sub numele de O-Sensei (Marele Învăţător).

Gozo Shioda (1915-1994)
Shioda a înfiinţat Aikido Yoshinkan în 1955. În prezent, Aikido Yoshinkan se diferenţiază nu atât prin tehnici sau procedee de luptă (acestea fiind aceleaşi în toate ramurile Aikido), ci prin modalitatea de predare, bazată pe elemente pedagogice riguroase, specifice mediului milităresc în care Gozo Shioda a trăit şi lucrat mulţi ani

Yoshinkan în România
Aikido Yoshinkan a apărut la noi în ţară la iniţiativa lui Sensei George Ilie (foto, centură neagră 5 dan), care a înfiinţat clubul Yoshinkan Aikido (www.yoshinkan-aikido.ro) la mijlocul anilor 2000 şi federaţia de specialitate (FRAY). În Bucureşti, clubul activează în două locaţii, Colegiul "Matei Basarab" şi Complexul "Lia Manoliu", iar în ţară mai există cluburi în Galaţi şi Piatra Neamţ.


ProSport a cerut părerea lui Radu Niţă, vicepreşedintele clubului Yoshinkan Aikido Bucureşti (centura neagră 2 dan, foto dreapta) legată de utilitatea Aikido-ului!

De ce este mai bine să mergi la Aikido, în loc să mergi la sala de fitness?
La fitness mergi pentru a scăpa de kilogramele în plus, pentru a scăpa de sedentarism sau pentru menţinerea unui tonus bun. Aikido înglobează toate aceste lucruri dar, în acelaşi timp, adaugă multe altele: echilibru, disciplină, abilităţi de autoapărare, armonie… În Aikido se mai studiază şi şcoala căderilor - înveţi la propriu cum să cazi pentru a nu te răni şi a te putea ridica uşor!

Cum te ajută efectiv Aikido în viaţa de zi cu zi?
Morihei Ueshiba spunea - "Aikido nu se practică. El se trăieşte." Şi avea dreptate. Aikido te învaţă când să faci o eschivă (să cedezi, să laşi de la tine) şi când să intri (sau să rămâi ferm pe poziţie). Principii care te ajută nu doar într-o luptă, ci în orice situaţie din viaţă (în comunitate, în relaţiile cu colegii de muncă sau acasă cu soţul/soţia). Aikido te ajută să te cunoşti şi să te controlezi mai bine.
Pentru mine, Aikido este arta desăvârşirii. Duşmanii cotidieni ai omului sunt deseori pe cât de banali, pe atât de periculoşi: lenea, comoditatea, orgoliul, frica, lipsa concentrării, egoismul, invidia. Acestea sunt elemente cu care ne luptăm zilnic. Competiţia supremă (mult mai grea decât orice competiţie sportivă) este cea cu tine însuţi.

Cât costă să practici Aikido?
Costurile sunt similare cu mersul la sala de fitness. Concret, în prezent, dojo-urile noastre din Bucureşti practică un abonament lunar în valoare de 100 lei pentru copii şi 120 lei pentru adulţi. La acestea se mai adaugă costul unui kimonou (între 100 şi 200 lei) şi eventual mai târziu armele de antrenament (bastonul, cuţitul de lemn şi sabia de lemn - setul complet poate fi găsit, în funcţie de magazin, între 100 şi 200 lei).


Aikido este o artă marţială preponderent defensivă, care se bazează pe folosirea forţei adversarului prin tehnici de imobilizare, proiectare şi eschive. În plus, practicanţii vor învăţa cum să mânuiască şi să se apere de loviturile de sabie, cuţit şi baston

Aikido se poate practica până la orice vârstă


Sursa foto: bogdanparaschiv.com

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 14 comentarii
Comentează
  • Te-ai saturat sa pierzi la pariuri? Cine spune ca din pariuri nu se pot obtine, de ex: 500EURO lunar se inseala. Daca ai cinci minute eu iti voi ARATA asta! Da-mi un e-mail la adresa different_bet@yahoo.com sa iti explic si sa-ti dau toate detaliile privind aceasta oportunitate de a obtine un profit…

  • Va rog sa scrieti un articol si dupa campionatul national de Ju Jitsu ce va avea loc in 3si 4 Martie ac. in sala Mircea Eliade din Bucuresti. Va asteptam.

  • da, este chiar un super-sport, eu il practic de 3 ani si nu imi trebuie fitness sau alte chestii, ma tine in super-forma. si merge de minune cu gatorade. ;)

  • @barengott: prietene, sunt practicant si de aikido si de kalido cu shihan florin marinescu.in poza este sensei radu si ceea ce vezi in pozele astea este yoshinkan aikido in sala de la liceul matei basarab...in rest...ca articolul este publicitar sau…

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
190
91
76
74
66
BusinessMagazin.ro
Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)

Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în...

Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro...
Cum s-a lansat Diablo III, cel mai aşteptat joc al anului - GALERIE...
CSID.ro
Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)

Vă mai amintiţi apariţia fostei PussycatDoll, Melody Thornton, la evenimentul ELLE Women In Music 2012? Ei bine,...

Curat-murdar! Cele mai contaminate obiecte de curăţenie din casă (21:45)
Rihanna, topless în cel mai recent videoclip (08:01)
Apropo.ro
Top 5 - Cei mai obezi oameni din istorieTop 5 - Cei mai obezi oameni din istorie

Obezitatea - boala secolului 20, după unii - este depăşirea greutăţii considerate normale cu mai mult de 20%....

Boala Lyme (sau borelioză) - boala provocată de căpuşă
10 dintre cele mai urâte statui din lume (Poze)
ProTVMagazin.ro
Rihanna, filmata in timp ce facea sex?Rihanna, filmata in timp ce facea sex?

Desi pozeaza de multe ori in posturi provocatoare, Rihanna n-a fost implicata pana acum intr-un scandal sexual.

Uite ce a facut Xoana Gonzalez, partenera de ORGIE a lui Lionel Messi!
Un transsexual face istorie la Miss Universe
Sexgen.ro
Sex oral cu o pompaSex oral cu o pompa

Fetelor, daca va place sa vi se sarute si sa vi se suga labiile, incercati sa va jucati cu o pompa!

Ghid pentru sex oral aventuros
Scaun de sex oral pentru femei!
Showbiz.ro
Pe timp de ploaiePe timp de ploaie

Pe vreme rea ne delectăm cu câteva domnişoare fierbinţi ca nişte raze de soare.

Ea a şocat pe covorul roşu! (Poze)
Iurie Darie, în stare gravă! Are "apă la creier"
Descopera.ro

				
				Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)				
			Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)

O iluzie realizată de un profesor de psihologie din Marea Britanie s-a clasat pe primul...

Trăim în epoca ciber-războaielor
De ce femeilor le plac adesea "băieţii răi"?
Tare.ro

				
				Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)				
			Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)

 O gagica sexy fara chiloti il surprinde pe baiatul care livreaza pizza.

Sofer idiot de Cluj (00:56)
Cei mai mari betivi vazuti pe internet (07:39)
Travel.Descopera.ro
Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţelLungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel

Am văzut viitorul Tibetului dormind dus, bine înfăşurat, la poalele unei mânăstiri din...

Stuttgart – domeniul Mercedes
Lituania – fost tărâm al castelelor de lemn
OneMagazine.ro


FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes
FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes

Ne mai despart câteva ore de cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi, pe lângă filmele...

J-Lo, din nou într-o ţinută creată de Maria Lucia Hohan
Topul celor mai sexy femei din lume, în viziunea modelelor Victoria's...