Snooker | Barry Hawkins, primul finalist al Masters-ului: 3 break-uri de peste 100 de puncte și o rezolvare inspirată a unei poziții complicate a bilelor colorate au temperat revenirea spectaculosului Judd Trump

  • Publicat:
  • Actualizat:

Barry Hawkins (36 ani) este primul finalist al ediției 2016 a Masters-ului de snooker, găzduit de Alexandra Palace, din Londra. Englezul a câștigat cu 6-4 duelul cu mai tânărul său conațional, Judd Trump, la capătul unei evoluții începute senzațional, cu două break-uri de peste 100 de puncte, care a pierdut apoi din intensitate, însă a crescut din nou în final, profitând de erorile prea numeroase care au fragmentat jocul îndrăzneț al lui Trump. „Asul din pachet” nu a dus până la capăt o revenire de la 0-2 ce părea promițătoare, însă a furnizat cele mai spectaculoase lovituri ale meciului.

Barry Hawkins a deschis intimidant partida, cu două break-uri fantastice, de 130 și respectiv 128 de puncte.

Fără să fi trimis vreo bilă în buzunar în primele două jocuri, Judd Trump a lăsat impresia că resimte timpul de așteptare în fotoliu și în jocul trei, atunci când a spart gheața, reușind prima sa lovitură, dar nu a fost suficient de sigur la masă pentru a închide jocul dintr-o singură vizită. Hawkins a lăsat însă portița larg deschisă, cu o ratare importantă la bila roz, iar „Asul din pachet” a reglat din mers ținta, a accesat chiar și tolba sa cu „lovituri obraznice”, încheind spectaculos jocul prin care a redus diferența pe tabelă, la 1-2: bilă roz dirijată perfect spre buzunar, deși lovitura pozițională lăsase de dorit și îi plasase bila albă în apropierea mantei, apoi bilă neagră trimisă la buzunarul de mijloc de parte dreaptă, dar intrată în buzunarul galben, după un tur de masă.

Trump a completat o revenire puțin anticipată după debutul de joc, plecând la vestiare, la pauză, cu scor egal, 2-2. „Asul din pachet” a câștigat jocul patru cu emoții. O decizie tactică nereușită, la scorul de 16-0, de a juca pentru bila neagră, aproape lipită de alte două bile roșii și cu un culoar strâmt spre buzunar, i-a adus o ratare fără urmări, pentru că Hawkins nu a avut bilă de atac. Judd a revenit în avantaj după o lovitură magistrală de distanță la bila roșie, snooker-ul care a urmat provocând ratarea adversarului său, care nu a găsit din prima bila roșie, lăsând poziție de atac. La același buzunar la care ratase mai devreme bila neagră, Trump a mai smuls o serie de aplauze, cu o lovitură combinată, păstrând totodată echilibrul semifinalei după primele patru jocuri.

Repriza decisivă: Trump preia conducerea, dar apoi ratează prea mult, Hawkins – pragmatic

Erorile au decis primele două jocuri la revenirea de la cabine: Judd Trump a avut în vârful tacului prima șansă, a ratat însă neașteptat o bilă roșie la buzunarul de centru, lăsând poziție mai mult decât favorabilă la bila jucată pentru Hawkins, care a profitat, preluând din nou conducerea. Jocul șase a adus situația în oglindă: Hawkins a lăsat o bilă roșie pe marginea buzunarului superior drept, iar Trump a restabilit egalitatea, printr-un break de 103 puncte.

Aceasta este poziția ideală din care a început singurul break de peste 100 de puncte al lui Judd Trump, în semifinala de sâmbătă

Un risc bine asumat la o lovitură combinată a pus apoi pe șine un break de 72 de puncte care l-a dus în premieră pe Judd Trump la conducerea partidei, la 4-3.

Hawkins nu s-a lăsat intimidat și a știut să profite de fiecare eroare a lui Judd Trump, cel care a alternat erorile ușoare cu execuțiile de meci demonstrativ. Break-ul de 78 de puncte al lui Barry, din jocul opt, a fost suficient pentru a restabili egalitatea, iar jocul nouă, început din nou cu punct de Trump, l-a dus în față pe Hawkins, după un break de exact 100 de puncte.

Ajuns la un joc de finală, Hawkins a rămas în expectativă, privind din nou din fotoliu cum Trump încerca să adune suficiente puncte pentru a forța decisivul. Ajuns la masă, cu puncte suficiente disponibile, dar o distribuție complicată a bilelor, Hawkins a gestionat perfect presiunea, găsind soluția perfectă pentru a ataca bila albastră, astfel încât să își ofere și sansa de a trimite în buzunar bila roz – ambele fiind lăsate în apropierea mantelor, departe una de alta. Reușita de șase puncte care i-a asigurat matematic victoria, a adus descătușarea lui Hawkins, cu pumnul ridicat prompt în aer, pentru prima finală de Masters a carierei.

Combinația bilă albastră – bilă roz decisivă pentru Barry Hawkins

Barry Hawkins își așteaptă acum adversarul pentru finala de duminică, din duelul Ronnie O’Sullivan – Stuart Bingham.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele