SCrimă cu premeditare!** Băieții și fetele promit revanșa după ce au scăpat aurul printre degete

SCrimă cu premeditare!** Băieții și fetele promit revanșa după ce au scăpat aurul printre degete
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fetele din România pun lumea spadei pe jar. Sunt patru și transformă orice confruntare în victorie. Înaintează cu armura experienței vaste sub protecția tridentului Podeanu-Milan-Epurescu. Ucid cu sânge rece speranțele națiunilor importante. De trei ani! Au răsucit spada în aurul mondial de la Paris, au cedat doar în fața boxelor din Sheffield care strigau răposatul „Trei culori” și au repetat aurul și la Mondialul din Catania. Sunt prea alunecoase să fie ținute sub cheie, iar arma lor are două tăișuri. Comit infracțiuni soldate cu câte un an de detenție pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar pedeapsa le obligă la mii de ore. În folosul sportului românesc. Antrenamente, cantonamente, evenimente, toate se derulează cu mișcări prețioase, fandări, eschive și ofensive iuți la Floreasca, Forban, Craiova sau Constanța. Locuri de unde prinde contur planul pentru aur.
România trage de câțiva ani la două capete în scrimă. Pentru că pe panta crimelor cu premeditare au căzut și sabrerii tricolori. Mânați de vocea și palmaresul antrenorului Covaliu, băieții au îngenuncheat adversari de marcă. Duelurile i-au adus și pe ei până în finala Europeanului de la Legnano.

Ca și pe fetele de la spadă. Ana, Loredana, Simona și Anca urmează să încrucișeze spadele cu patru rusoaice, iar încrederea în forțele proprii ne e dezvăluită încă de la vestiare. Fetele exersează jocul de picioare prin popularul „călcatea” și lait-motivul „Fetele Power‑praf le facem praf” îl determină pe comentarorul site-ului oficial să le compare cu rugbyștii neo-zeelandezi.

Egal la final

Urmează nouă runde a câte trei mintute, dar debutul pare anevoios. Sivkova înțeapă la foc continuu, Simona se înclină (1-3) și nici Ana nu poate echilibra duelul cu Kolobova (5-9). Pe planșă se ivește spada Ancăi Măroiu, dar degringolada persistă (5-11). Fetele par prinse într-o ambuscadă fără ieșire, dar scânteia pleacă din mânerul Simonei. Leagă tușă după tușă, surmontează fantastic(11-17) și îi predă ștafeta prietenei învinse la individual. Măroiu își face sită adversara (20-20), Ana mai pune un punct pe tabelă (25-24), dar încă trei runde le mai despart de-un posibil aur.

Suspansul crește, mergându-se cap la cap și în antepenultimul duel: Măroiu – Kolobova (30-30). Dramatismul sporește, măștile camuflează chipuri desfigurate de efort și emoții, dar Gherman menține visurile intacte (36-36). Aurul e în mâinile Anei, mai sunt trei minute, se desprinde (40-39) cu 60 de secunde înainte de final, dar Sivkova se aruncă pentru o tușă câștigătoare (40-40). 52 de secunde palpitante se scurg într‑o clipă (41-41) și nemiloasele prelungiri le mențin pe planșă pe Ana și pe Sivkova. Rusoaica punctează și încuie toate speranțele româncelor.

Revanșa stă în poigneul sabrerilor. Pe o ușă a castelului din Legnano ies fetele, la o alta bat sabrerii lui Covaliu. Îi așteaptă tot o ruletă rusească. Par că au toate armele încărcate și iau avantaj succesiv. 5-3 (1) și 10-6 (2), urmate de o rundă mai modestă (15-13).

Finalul a fost incandescent: Rareș vs Yakimenko. „Dumi” a revenit uluitor de la 37-43 la 42-44, dar aurul avea să se ascundă și pentru sabreri.

5 medalii a obținut echipa feminină de spadă la Campionatele Europene. Patru de aur (Izmir 2006, Kiev 2008, Plovdiv 2009, Sheffield 2011) și un argint (Legnano 2012)

5 medalii a obținut echipa masculină de sabie la Campionatele Europene. Un aur (Izmir 2006), trei de argint (Bolzano 1999, Plovdiv 2009, Legnano 2012) și un bronz (Zalaegerszeg 2005)

4 medalii a obținut România după trei zile de asalt la CE din Italia: aur și argint la spadă individual prin Simona Gherman, respectiv Anca Maroiu, și argint prin echipa feminină de spadă și cea masculină de sabie

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele