Schiorul minune** al României!

Redactor:
Marius Hutu
Schiorul minune** al României!
  • Publicat:
  • Actualizat:

România are de sâmbătă un campion mondial la schi fond, o
premieră pentru sportul românesc. Paul Pepene a câștigat, la
Hinterzarten (Germania), proba de pursuit (30 km), la categoria
Under 23 (tineret). Rezultatul a fost dublat de o medalie de
argint, obținută de Petrică Hogiu, tot la pursuit (20 km), dar la
juniori.
Insulele Feroe câștigă Campionatul Mondial la fotbal, categoria
tineret. Sau peștele înoată pe uscat. Cam la acest mod poate fi
privit și succesul brașoveanului Paul Pepene (22 de ani), care a
reușit să se devină campion mondial în Germania, în condițiile în
care în România nu există nici măcar o pârtie amenajată la nivel
acceptabil afară. De altfel, bazele acestui titlu la schi fond au
fost puse în Austria. Numai în ultimul an, Paul Pepene a parcurs
peste 9.000 de kilometri pe zăpadă, la Ramsau și Obertilliach,
astfel că s-a putut lua la întrecere cu sportivi din peste 30 de
țări. „Am început pregătirile încă din primăvara trecută, iar din
octombrie i-am ținut pe băieți tot timpul pe zăpadă, în Austria.
Rezultatele lor nu sunt chiar întâmplătoare, au meritat toată
investiția”, ne-a declarat Ioan Lungociu, antrenorul federal pe
probele nordice.

Pepene
merge
și la
Vancouver

Paul Pepene a început cu schi fond, dar în urmă cu ceva timp a
încercat să se impună și la biatlon. „Pe alergare, Paul era printre
cei mai buni, dar la tragere avea mai multe ratări decât ținte
doborâte, astfel că am decis să se concentreze doar pe schi fond”,
a mai spus Lungociu.
Altfel, Paul Pepene și Petrică Hogiu vor reprezenta România și la
Jocurile Olimpice de la Vancouver. „Valoarea competiției de la
Vancouver va fi mult mai ridicată decât la Mondialele de tineret și
juniori, dar vom încerca să obținem o clasare între primele 20 de
locuri la proba de sprint pe echipe sau să ne clasăm în primii 25
la 15 km liber sau pursuit”, a conchis antrenorul federal.

1 succes de
etapă în Cupa Europei înregistrase Paul Pepene la Alta Badia( ITA),
înainte să participe la Mondialele de tineret

Cu ce
echivalează performanța lui Pepene:

Torje și OChiroșii, campioni mondiali la U20
Sorana Cîrstea, câștigătoare a unui Grand Slam

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…