România, euforică după victoria cu 6-1 cu Belgia la Europeanul de futsal. „Putem ajunge în semifinale”

Redactor:
Daniel Remes
România, euforică după victoria cu 6-1 cu Belgia la Europeanul de futsal.
  • Publicat:
  • Actualizat:

În primul meci de la Campionatul European de la Anvers, marți seara, selecționata de futsal a României a învins cu 6-1 gazdele, Belgia. Echipa pregătită de Nelu Stancea a avut o evoluție foarte bună, dominând în special din punct de vedere tehnic și al experienței. Golurile României au fost marcate de Emil Răducu (4), Florin Matei (15), Lupu (23), Șotârcă (33), Iancu (36) și Salhi (40 – autogol).

Această victorie înseamnă în proporție de 90% calificarea în sferturile competiției. Joi, 30 ianuarie, de la ora 19:30, România va întâlni Ucraina și are șansa de a încheia grupa pe locul I, dacă va obține cel puțin un egal.

România a început jocul cu Belgia cu: Iancu – Fl. Matei, Gherman, Lupu și Șotârcă. Au mai evoluat: Mimi Stoica, Ignat, Al-Ioani, Răducu.

Managerul general al naționalei României, Vali Ioniță, a declarat pentru www.prosport.ro că băieții au trecut deja peste euforia victoriei cu Belgia și sunt concentrați pe meciul următor, cu Ucraina. „Băieții sunt extrem de fericiți că au făcut un meci perfect, dar, în același timp, sunt ambiționați să câștige grupa. Cu Ucraina va fi mult mai greu. Eu cred că putem terminat grupa pe locul întâi și să evităm Rusia, care e una dintre favoritele turneului. Portugalia ar fi mai accesibilă. Eu cred că putem ajunge în semifinale”, a spus Ioniță.

STATISTICA MECIULUI BELGIA – ROMÂNIA

Ocazii de gol: 43-26

Șuturi pe poartă: 16-11

Șuturi pe lângă poartă: 12-12

Cornere: 9-9

Cartonașe galbene: 4-1

Cartonașe roșii: 1-0

Faulturi: 6-3

Programul complet al turneului:

Rezultate de marți – 28 ianuarie

19:30 – Rusia – Olanda (Grupa B)     6-1

22:00 – Belgia – România (Grupa A) 1-6

Miercuri – 29 ianuarie

19:30 – Spania – Croația (Grupa D)

21:45 – Italia – Slovenia (Grupa C)

Joi – 30 ianuarie

19:30 – România – Ucraina (Grupa A) – în direct pe Eurosport1

21:45 – Olanda – Portugalia (Grupa B)

Vineri – 31 ianuarie

19:30 – Croația – Rep. Cehă (Grupa D)

21:45 – Slovenia – Azerbaidjan (Grupa C)

Sâmbătă – 1 februarie

19:30 – Portugalia – Rusia (Grupa B)

21:45 – Ucraina – Belgia (Grupa A)

Duminică – 2 februarie

19:30 – Azerbaidjan – Italia (Grupa C)

21:45 – Rep. Cehă – Spania (Grupa D)

Luni – 3 februarie

19:00 – Locul 1 din grupa A – Locul 2 din grupa B (Sfert de finală 1)

21:30 – Locul 1 din grupa B – Locul 2 din grupa A (Sfert de finală 2)

Marți – 4 februarie

19:00 – Locul 1 din grupa C – Locul 2 din grupa D (Sfert de finală 3)

21:30 – Locul 1 din grupa D – Locul 2 din grupa C ( Sfert de finală 4)

Joi – 6 februarie

19:00 – Învingătoare sfert 1 / Învingătoare sfert 3 (Semifinala 1)

21:30 – Învingătoare sfert 2 / Învingătoare sfert 4  (Semifinala 2)

Sâmbătă – 8 februarie

19:00 – FINALA MICĂ‚ (învinsele din semifinale)

21:30 – FINALA MARE (învingătoarele din semifinale)

Partidele din faza grupelor se vor disputa în Lotto Arena, iar cele din faza eliminatorie în SportPalais, ambele din Anvers. Jocurile turneului vor fi transmise în direct de posturile Eurosport 1 și Eurosport 2. Conform programării, primele partide ale zilei sunt transmise de canalul 1, iar celelalte de canalul 2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×