Revenire de senzație în sportul românesc. La 35 de ani, Eva Tofalvi mărturisește: „Am un hobby. Jobul meu”

Revenire de senzație în sportul românesc. La 35 de ani, Eva Tofalvi mărturisește:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eva Tofalvi revine în blockstarturi la începutul sezonului 2014/2015, la aproape două decade de la debutul internațional în biatlon, din 1995.. „Mai am trei săptămâni de pregătire și încep concursurile„, a punctat Eva Tofalvi pentru ProSport, referindu-se la etapa prima etapă de Cupă Mondială, de la Östersund, din Suedia (29 noiembrie – 7 decembrie).

La începutul lui 2014 și la Jocurile Olimpice de la Soci, cea mai bună biatlonistă a României era nehotărâtă. „Nu eram convinsă ce voi face. Nu era bătut în cuie că mă retrag, dar nici nu știam dacă mai trag. Însă nu am fost greu de convins să rămân. Îmi place ceea ce fac. Pur și simplu am un hobby care este și un job„, a povestit pentru ProSport sportiva care se află în Norvegia, în ultimul cantonament înaintea startului de sezon. „Voi reveni în țară doar de Crăciun„, anunță sportiva de 35 de ani, pregătită pentru provocările unui nou sezon de Cupă Mondială, dar și pentru Europene și Mondiale.

„Campionatele Europene se vor desfășura în sistem open”

Mă pregătesc pentru Cupa Mondială, pentru Europene și Mondiale. La primele concursuri, vom vedea ce vom face„, sintetizează Eva Tofalvi, care privește imaginea de ansamblu. După vacanța de Crăciun, biatlonista așteaptă cu entuziasm cele șase săptămâni de concursuri neîntrerupte. „Chiar nu pot să spun exact ce mă motivează. Dar încă sunt aici. Știu că sunt fete mult mai tinere care pur și simplu renunță. Nu îmi vine să o fac. Mie îmi place sportul ăsta”.

În 2015, ca și în 2014, Campionatul European de Biatlon va fi deschis tuturor sportivilor, indiferent de vârstă, după ce inițial, în 1994, forul mondial al acestui sport impusese limita de participare de 26 de ani. „Campionatul European este una dintre competițiile pentru care mă antrenez. Este bine că e organizat în sistem open, pot participa. Nu este un concurs atât de dificil, pentru mine cel puțin. Nu mi se pare greu să iau o medalie. Cupa Mondială, Campionatul Mondial, acolo este mai complicat și marea bătaie„, a admis Eva Tofalvi.

„Antrenorul Simon Marton m-a convins că pot”.  A șasea ediție a JO este însă departe

La 35 de ani, Eva Tofalvi este obișnuită cu întrebarea „de ce biatlon în continuare?”. „Nu îmi este greu să fac asta. Vin cu plăcere, cu drag la antrenament. Am stat o lună de zile pe margine, și am simțit nevoie să alerg, să mă apuc de treabă. Și, iată-mă aici… am revenit. Mi-au spus toți – > și antrenorul m-a convins pentru că mi-a arătat că pot. Am făcut câteva antrenamente, totul a mers bine. Nu avem multe sportive care vin din urmă și eu încă fac față, nu este un efort„, a povestit Tofalvi.

Posibilitatea unei a șasea ediții a Jocurilor Olimpice trecute în palmares este însă prea departe, cel puțin deocamdată, pentru Eva Tofalvi. „Eu sincer nu mă văd în sport până la următoarele Jocuri Olimpice, totuși, fac 36 de ani luna viitoare… încă patru ani, e mult„, răspunde râzând biatlonista care a obținut la Soci un loc 21 în proba de biatlon 15 km.

Să ne susțineți, ca să facem față în Cupa Mondială, față de celelalte fete„, este rugămintea Evei Tofalvi pentru toți fanii sportului alb. În continuare, tot ce își dorește este „să îmi meargă tragerea și totul va fi bine. Și la Campionatele Mondiale… asta îmi doresc„, spune Eva, care recunoaște, că și la mai bine de o jumătate de an de la concursul olimpic de la Soci, încă mai suspină după tragerea ratată. „A rămas, așa un pic, un nod…

Programul Cupei Mondiale de Biatlon 2014/2015

29 noiembrie – 7 decembrie 2014 – Etapa I – Östersund, Suedia
9-14 decembrie 2014 – Etapa a II-a – Hochfilzen, Austria
17-21 decembrie 2014 – Etapa a III-a, Pokljuka, Slovenia
5-11 ianuarie 2015 – Etapa a IV-a, Oberhof, Germania
12-18 ianuarie 2015 – Etapa a V-a, Ruhpolding, Germania
19-25 ianuarie 2015 – Etapa a VI-a, Antholz, Italia
3-8 februarie 2015 – Etapa a VII-a, Nove Mesto, Cehia
10-15 februarie 2015 – Etapa a VIII-a, Oslo, Norvegia
16-22 martie 2015 – Fianala – Etapa a IX-a, Khanty Mansiysk, Rusia

27 ianuarie – 3 februarie – Campionatul European – Kontiolahti, Finlanda
2-15 martie 2015 – Campionatul MondialKontiolahti, Finlanda
 

Eva Tofalvi s-a născut la Miercurea Ciuc (4 decembrie 1978) și are dublă cetățenie română-maghiară. Și-a făcut debutul internațional în 1995 și de-a lungul carierei, a obținut o victorie într-o etapă de Cupă Mondială, în 2008. Eva a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și în trei rânduri a fost portdrapelul delegației României, la Salt Lake City în 2002, la Vancouver în 2010 și la Soci, în 2014. La Nagano, în 1998, Tofalvi a obținut cel mai bun rezultat în întrecerea olimpică, un loc 11 în proba individuală, repetat 12 ani mai târziu, la Vancouver.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…