Omul cu 1000 de chipuri: are 5 facultăţi, ascultă muzică clasică şi doarme 60 de ore la rând! Ion Oncescu va încerca să doboare un nou record
Tipul e atât de real încât pare ireal. Emană mister, are ochi reci şi luminoşi, încheieturi oţelite, nervi tari şi un calm de neînchipuit. Dar mai presus de toate e un campion. Şi simte deja cum greutatea fanilor din România apasă pe umerii săi. Adversarii? Şi-au plâns în pumni, au muşcat din masă şi au ieşit cu capul plecat din faţa fenomenului. Mereu.
Întrebarea care arde în ţară sună astfel: Va mai repeta Ion Oncescu (34 de ani) performanţa? Pare imposibil? Backgroundul îl ajută. Au fost 100 transformaţi într-o armată de 300! Au căzut cei 300, s-au ridicat 500. Au făcut cale-ntoarsă şi cei 500, dar mâine, la Mallul Sun Plaza din Bucureşti urmează un lanţ uman. 1000! Dacă nu vă aflaţi printre spectatori sau adversari, nu trebuie să rataţi maratonul transmis în direct de Sport.ro. Până atunci citiţi câteva amănunte ce-i creionează trăsăturile de personalitate ale supercampionului Oncescu.
ABSENT În timpul ultimului "maraton" a auzit de pe holurile Băneasa Shopping City doar trei voci. Cele ale prietenilor săi, arbitrul Dragoş Corcoveanu, "expertul" Florin Rizea şi Mihai Şerban.
AMBIŢIOS 106 metri a înotat pe sub apă fără oxigen
AUTODIDACT A terminat cinci facultăţi! "Orice limbă străină se învaţă fără mari dificultăţi, dacă ai interes. Nu e obligatoriu să fii vreun geniu, trebuie doar să ai ambiţie şi să-ţi pui mintea la muncă".
BOMBARDAT 1300 de mesaje de felicitare a primit după ce a câştigat una dintre medaliile sale de aur la CM de skandenberg
CĂLĂTOR A vizitat aproape toate oraşele importante ale lumii, dar i-au rămas în suflet Florenţa şi Istanbul
CONVINGĂTOR "Eu nu folosesc aceleaşi grupe de muşchi în maratoanele de skandenberg. Îmi mai rămân nişte rezerve pe care le folosesc şi nu fac mereu aceeaşi mişcare", explică Ion
CIRCUMSPECT "Mi-ar plăcea să încerc să lupt împotriva a 1000 de oameni. Aş face-o cu o curiozitate productivă, nu cu afectare. Mi-aş dori să-i văd zâmbetul celui care mă va învinge", spunea Ion pentru ProSport în decembrie 2010.
EMOŢIONAT Ascultă muzică preclasică (n.r. Bach, Monteverdi) şi clasică (n.r. Haydn, Mozart, Beethoven)
ENIGMATIC "Sunt foarte mulţumit cu ceea ce visez. Ceea ce fac e o vagă umbră a ceea ce visez să fac", obişnuieşte să spună Ion.
ENTUZIAST "După ce am învins 300 de adversari, mi-am dat seama că cel mai greu mi-a fost să mă lupt cu necunoscutul din mine", recunoaşte el
EPUIZAT 500 de grame a slăbit după confruntarea de anul trecut: Oncescu vs 500
EXPLORATOR A dormit în patul lui Hitler din Köln şi în camera lui Mata Hari
HĂRŢUIT "Mulţi dintre adversarii mei de la Maratonul 500 au tras haotic, iar haotismul înseamnă pericol şi e foarte incomod", dezvăluie sportivul din Bucureşti
INVENTIV Pentru a scăpa de febra musculară de la picioare după un maraton de skandenberg face jogging mai mult de o oră
INTERESAT Citeşte şi memorează cărţi ruseşti
INTUITIV "M-am deprins să aud cum trebuie după ce am stat mai mult de o lună cu căciula prin casă. Am învăţat precum un orb să mă orientez după auz. La început recunoşti oamenii după sunetul paşilor. Tot după mers afli dacă sunt trişti sau nu. Nici nu trebuie să cunoşti omul respectiv şi poţi spune precis dacă e trist sau fericit".
PRECOCE A câştigat primul titlu naţional la skandenberg la numai 18 ani. La aceeaşi vârstă s-a impus şi într-un concurs de skandenberg, de tip piramidal, organizat de Evenimentul Zilei la terasa Sydney din Piaţa Victoriei.
NEMILOS "Singura durere pe care nu o suport e aceea pricinuită de foc. În momentul în care te arzi eliberezi cea mai mare cantitate de adrenalină. Mi-am făcut foarte multe băşici pe pilele în felul acesta doar ca să mă cunosc mai bine şi, pot spune, că am învăţat să mă controlez complet"
SPORTIV A practicat fotbalul la Dinamo, fiind luat apoi la tenis sub aripa protectoare a lui Florin Segărceanu
SOMNOROS Uneori poate dormi şi 60 de ore înainte de un concurs
SECRETOS "Secretul unui individ ca mine constă în a nu dezvălui celor din jur prea multe detalii ale personalităţii mele", declara Ion în trecut pentru ProSport.
Circumferinţa braţului 41 cm
Circumferinţa antebraţului 39 cm
Circumferinţa gambei 46 cm
Ion Vlad Oncescu
Data şi locul naşterii:
25 aprilie 1978 / Bucureşti
Înălţime / greutate:
1,85 m / 97 kg
Hobby-uri:
înotul subacvatic, alpinismul, tir cu arcul
RECORDURILE LUI IRON ONCESCU
Martie 2009 116 adversari
Ianuarie 2010 300 adversari
Februarie 2011 500 adversari
Februarie 2012 ?
- Stiri comentate in ultimele 24H
-
EXCLUSIV CFR a cerut să NU se mai joace meciul cu "U"! TAS le-a cerut astăzi punctul de vedere, "feroviarii": "Suntem deja campioni, câştigăm la masa verde" Astăzi, 16:29187
-
Scandalul a izbucnit înainte de derby: fanii "câinilor" sunt tocaţi psihic de rivali! Cum i-au şicanat steliştii Astăzi, 11:5688
-
CFR Cluj poate lua joi MATEMATIC titlul! Vezi cum e posibil ca jocurile cu "U" şi Steaua să fie doar de palmares Astăzi, 14:1075
-
"Nu ştiu, domne, nu-mi mai aduc aminte cum am votat! Cred că m-am abţinut! Sau nu, am votat 'pentru'!" Răspunsul HALUCINANT al unui fost fotbalist al Craiovei Astăzi, 11:5673
-
CFR trebuie să nu câştige cu "U" şi cu Steaua pentru ca Vaslui să mai spere la titlu! SCENARIU SF: steliştii iau titlul doar dacă ardelenii şi moldovenii "dispar"! Astăzi, 15:1365

Omul cu 1000 de feţe: are 5 facultăţi, ascultă muzică clasică şi doarme 60 de ore la rând! Ion Oncescu va încerca să doboare un nou record


















