O campioană olimpică de la Atena le-a spus povestea ei elevilor din Abu Dhabi. Totul a început cu Nadia

O campioană olimpică de la Atena le-a spus povestea ei elevilor din Abu Dhabi. Totul a început cu Nadia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Inspirația mea a fost un poster„, și-a început povestea campioana olimpică de la Atena, din 2004, din concursul ambarcațiunilor la clasa 470, în fața unei săli pline ochi de copii de clasele 1-4, într-o școală din Adu Dhabi.

La 36 de ani, Sofia Bekatorou, poreclită Beka, vizează o a treia medalie olimpică la Rio, în probele de yachting, iar la începutul acestei săptămâni a ajuns la Abu Dhabi pentru World Tour Finals – competiția celor mai bune 20 de ambarcațiuni și echipaje, din 10 clase de concurs, care va decide campionii acestui sezon. Finala este organizată începând de joi sub egida Federației Internaționale în țara asiatică recunoscută ca o destinație luxoasă de vacanță.

Grecoaica le-a vorbit micuților despre sport, despre visul olimpic, pentru că este o activistă convinsă a programelor pentru copii, trăindu-și viața cu convingerea că, „ca sportiv de performanță, le prezentăm tinerelor generații poveștile noastre. Cred în asta – putem motiva și inspira alte țări – ăsta este un proiect senzațional! Dacă am șansa să aduc un copil spre sport, spre o barcă de yachting poate – atunci chiar simt că am succes„, a povestit sportiva din Grecia. Bekatorou știe exact despre ce vorbește: a avut un model, iar acum încearcă să dea înapoi ce a primit de la „Zeița de la Montreal”,  Nadia Comăneci.


Sofia Bekatorou le-a vorbit alături de coechipierul său copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani, de la o școală din Abu Dhabi. Sursa foto: skipperondeck.gr

Licențiată în psihologie, Beka s-a născut la Palaio Faliro și în prezent, locuiește în Atena.Îmi aduc aminte de Nadia Comăneci și zecele ei perfect. Când alergam în sala de gimnastică, munceam și mă antrenam, mă uitam în sus spre acest poster și îmi spuneam «într-o zi, voi fi și eu așa», a dezvăluit Bekatorou. „La un moment dat, când ești copil, există oameni care au un impact uriaș asupra ta. Îți schimbă viața„, a concluzionat campioana olimpică, vorbind despre legătura sa specială, de la distanță, cu Nadia Comăneci, preluată de skipperondeck.gr. Potrivit profilului de pe site-ul forului mondial de specialitate, cea mai influentă persoană în cariera Bekăi a fost tatăl său, cel care a și împins-o spre acest sport. „Sper că pot fi motivul pentru care la un moment dat cineva va intra într-o zi într-o ambarcațiune. Obișnuiam să port cu mine medalia olimpică, o împărțeam cu copii pentru că mi-am dorit întotdeauna să simtă ceva, că sunt inspirați, așa cum am fost eu„, a punctat Beka, sportiva care printre obiectivele personale înșirate pe sailing.org se află și „să ajut educația copiilor prin educație„.


Cu câte 25 de ani de navigat în spate, Sofia Bekatorou și Konstantinos sunt obișnuiți și cu microfoanele Sursa foto: skipperondeck.gr

Sofia Bekatorou este triplă campioană mondială în perioada 2000-2002, dublă campioană europeană, în 2001 și 2002 – la clasa 470, iar la Abu Dhabi este favorită, într-o probă mixtă, alături de Konstantinos Trigonis, la clasa Nacra 17. În 2000, la Sidney, Bekatorou a participat la prima sa ediție a Jocurilor, terminând cursa clasei 470 pe poziția a 14-a. Sofia este președinte al comisiei pentru femei și sport din cadrul Comitetului Olimpic Elen și promotoarea programului „Race for Children”. În 2004, în timpul Campionatelor Mondiale din Croația, Sofia s-a accidentat la spate, având nevoie de o intervenție pe coloană, care a imobilizat-o săptămâni întregi, la pat.

Începând cu 2012, 300 de copii din Abu Dhabi au luat stratul în concursuri inter-școli, potrivit skipperondeck.gr.


În 2011, Sofia participa alături de președintele Comitetului Olimpic din Grecia la un program atletic pentru copii. Sursa foto: panathenaicstadium.gr

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele