Naționala de hochei a bătut tot la Mondiale. România a învins, în prelungiri și Islanda, cu 3-2

Naționala de hochei a bătut tot la Mondiale. România a învins, în prelungiri și Islanda, cu 3-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de hochei a României a făcut, prin prisma rezultatelor, cel mai bun Campionat Mondial din ultimul deceniu. După ediții în care tricolorii au terminat competiția cu mai puțin de cinci goluri marcate și înfrângeri pe linie, anul acesta, în Divizia a II-a A, ei au fost de neînvins. Duminică seara, în ultimul meci la Campionatul Mondial ce are loc la Reykjavik, elevii lui Greg Lindqvist au învins reprezentativa țării gazdă, Islanda, în prelungiri, cu 3-2 (1-0,1-1, 0-1,1-0). România a promovat astfel în Divizia I, B (eșalonul trei) cu victorii pe linie.

Meciul cu Islanda a fost de altfel și cel mai echilibrat al tricolorilor de până acum. România a deschis scorul prin Hunor Csergo (min, 9) care a trimis în poartă pucul pasat excelent de Ciprian Țapu. A fost singurul gol al primei părți, ca în cea secundă, gazdele să restabilească egalitate prin Emil Alengard (min. 24). Tricolorii nu s-au lăsat și au punctat încă o dată prin veteranul Ioan Timaru (min.29), văzut bine de Evgheni Pisarenko care i-a dat pasa decisivă. În repriza a treia,Robin Hedstrom a restabilit egalitatea pentru a doua oară (min.53) și a trimis meciul în prelungiri. Aici, Roberto Gliga, poate cel mai bun jucător român la acest turneu a marcat golul de aur (min. 62) și a adus a cincea victorie a României.
 

Celelalte meciuri ale ultimei runde:
Belgia – Australia 10-4 (4-1, 3-1, 3-2)
Serbia – Spania 4-3  (0-1,1-2,2-0, 0-0, 1-0)
 

Clasament final Campionatul Mondial Divizia a II-a, A:


Coloanele reprezintă: locul în clasament, echipa, meciuri, victorii, victorii obținute în prelungiri, înfrângeri suferite în prelungiri, înfrângeri, diferență de golaveraj, golaveraj și număr de puncte. La victorie se acordă 3 puncte, la victorie în prelungiri se acordă 2 puncte, la înfrângere în prelungiri se acordă un punct.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-A DAT ORDIN în toată Uniunea Europeană. Acest lucru va fi INTERZIS definitiv
S-A DAT ORDIN în toată Uniunea Europeană. Acest lucru va fi INTERZIS definitiv
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus