Machiaj, unghii rupte și bătături

Machiaj, unghii rupte și bătături
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roxana nu pășește niciodată pe podium fără machiaj și fără cercei. Ea mărturisește că se simte la fel de feminină practicând halterele ca și când ar face oricare alt sport

Roxana Cocoș ridică zilnic greutăți de câteva tone, însă acest lucru nu i-a diminuat feminitatea. În marile concursuri, ea atrage toate privirile și, dacă s-ar organiza un concurs de frumusețe, ar obține, de departe, titul de Miss în halterele mondiale.

Recunoaște zâmbind că este cochetă, îi place să aibă grijă de ea și niciodată nu urcă pe podium fără cercei și fără a se machia. „Cred că feminitatea e un lucru pe care îl ai sau nu, face parte din tine. Mă simt bine cu mine, iar faptul că îmi place să mă aranjez ține de felul în care arăt asta”, spune ea. Cuvintele ei se reflectă chiar în prezent. Deși este un simplu antrenament, Roxi pare scoasă din cutie: părul prins atent în coadă, la spate, rimel la ochi și un pic de fond de ten, „atât cât să pară natural și să nu încarce prea mult fața”, explică ea zâmbind.

Dar ce poate determina o fată să facă un astfel de sport? „La început nu te gândești dacă e un sport feminin sau nu. Ajungi să iubești ceea ce faci și cu timpul face parte din tine. Faptul că ridic greutăți de 140 de kilograme nu îmi diminuează feminitatea. Pentru mine este un sport ca oricare altul”, dezvăluie ea.

„Nu simt nimic de la piept în sus”
Privirile alunecă spre mâinile micuțe care aruncă în sus greutăți de 140 de kilograme. Și aici, manichiura e perfectă. „Se mai rupe câte o unghie, se mai fac bășici în palme, bătături, dar te obișnuiești cu toate. În general, înainte de a pleca la un concurs, trec pe la un salon și îmi fac manichiura, încerc să arăt impecabil”, spune ea.

Dar cum e să ridici 140 de kilograme deasupra capului? Ce simți? Cât poți să duci? „Nu contează cifra, că e 140 sau 150 kilograme. Tu nu te gândești niciodată la asta, e o luptă personală între tine și bară, ori tu, ori ea. E o mobilizare generală, ești atât de concentrat, încât nu simți nimic de la piept în sus, concentrarea e maximă”, încheie Roxi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×