Lipă, despre demisia lui Morariu: „Toți suntem șocați, dar așa este cel mai bine”

Lipă, despre demisia lui Morariu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vicepreședintele COSR, Elisabeta Lipă, s-a declarat șocată de demisia lui Octavian Morariu de la șefia comitetului, însă a subliniat, pentru MEDIAFAX, că acesta a luat decizia corectă având în vedere multiplele funcții deținute.

„Dacă îl asculți, mi se pare corect și cinstit. I s-au acordat atâtea răspunderi în CIO și a considerat că nu mai poate să ducă mai departe. Mi se părea mai grav dacă ar fi continuat și nu avea timp să rezolve din problemele sportului românesc, să nu poți vorbi cu el și așa mai departe. Cred că așa este cel mai bine, toți suntem șocați, vă dați seama că au fost zece ani de lucru împreună, nu e de colo, și am lucrat foarte bine împreună”, a declarat Lipă.

Întrebată dacă va candida la funcția de președinte, Lipă a răspuns: „Nu pot spune în acest moment, pentru că nu m-am gândit la treaba asta, sunt încă sub efectul demisiei domnului Morariu”.

Octavian Morariu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) în cadrul Adunării Generale a forului, care a avut loc marți.

El a explicat, marți, într-o conferință de presă, decizia de a demisiona de la conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, prin faptul că activitățile avute în cadrul CIO și la Asociația Europeană de Rugby nu-i mai permit să fie atent „sută la sută la ce se întâmplă la COSR”.

„Sunt zece ani de când conduc acest for și cred că în această perioadă am fost un președinte dedicat. Consider că evoluția COSR a fost vizibilă în toți acești ani, în care am încercat cu încăpățânare să apăr valorile olimpismului. Având în vedere însă și celelalte activități ale mele din cadrul CIO și Asociației Europene de Rugby, precum și celelalte, constat o supraîncărcare a activităților mele. Nu sunt ahtiat după funcții și din respect pentru cei din jur și pentru familia mea, am hotărât să mă retrag din funcția de președinte al COSR. Decizia nu a fost ușoară, a fost una de moralitate și normalitate, în același timp. Toate activitățile mele nu-mi mai permit să fiu atent sută la sută la ce se întâmplă la COSR. Aici trebuie să fie cineva care să se ocupe zi de zi de această activitate. Ar fi fost din partea mea o lipsă de moralitate și deontologie ca să continui”, a declarat Morariu.

Conform statutului, Morariu rămâne în funcție până la data următoarei ședințe a Adunării Generale, care va avea loc la 29 mai. În cadrul acestei adunări, vor avea loc alegeri pentru funcția de președinte al COSR pentru perioada rămasă din mandatul lui Morariu, adică după Jocurile Olimpice de la Rio.

Octavian Morariu a fost ales în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la 15 noiembrie 2004, înlocuindu-l pe Ion Țiriac. Fostul rugbist a fost reales în această funcție la 27 noiembrie 2008 și în 28 februarie 2013.

Tot în 2013, el a fost desemnat președinte al Asociației Europene de Rugby.

Morariu a devenit oficial membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), la reuniunea de la Buenos Aires, ce a avut loc la 10 septembrie 2013. La 1 aprilie, el a fost ales în Comisia pentru Programul Olimpic și în Comisia pentru Relații Internaționale ale CIO.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×