Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Alte sporturi | Spectacol garantat
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Începe show-ul alb! CM la schi alpin debutează în acest weekend

Mâine se dă startul într-un nou sezon de schi alpin. Primele curse de slalom uriaş vor avea loc la Soelden, în Austria - proba feminină sâmbătă, iar cea masculină duminică.

Cei care au schiat măcar o dată ştiu despre ce vorbesc: este sportul care îţi dă o senzaţie unică, iar atmosfera dintr-o staţiune de munte este inegalabilă. Visezi să schiezi ca profesioniştii, dar cum e foarte greu, te mulţumeşti şi să-i priveşti. La televizor sau, preferabil, pe pârtie, între zgomotul talăngilor, scandările unice, după un ceai şi înaintea unui vin fiert sau a unei beri în atmosfera incredibil de prietenească a unui apres-ski, preambulul ideal pentru un somn perfect.

Nu există probabil o gazdă mai bună pentru schi alpin decât Austria, astfel încât deschiderea sezonului Cupei Mondiale la Soelden, unde zăpada e de data aceasta deja perfectă, şi finalul de la Schladming, la jumătatea lui martie 2012, par fireşti. "Austria e o ţară perfectă pentru schi. După o vară lungă cu antrenamente în Maui, unde nimeni nu prea ştie ce este schiul, vin aici şi îmi cer autografe şi fetiţele la piaţă", explică Julia Mancuso (27 de ani).

Cupa Mondială este anul acesta competiţia numărul 1, fiind un an intermediar între Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice de iarnă. Globul de cristal, trofeul oferit câştigătorilor din Cupa Mondială, este astfel singurul obiectiv. După cantonamentele făcute din Noua Zeelandă până în Hawai şi America de Sud, sportivii se adună în Europa pentru primele două curse, apoi fac un popas peste Ocean, pentru a se întoarce cu partea esenţială a sezonului pe Bătrânul Continent.

Spectacolul e garantat pe pârtii, indiferent care sunt participanţii. Poveştile fiecărei curse se împletesc cu cele de viaţă ale schiorilor, de cele mai multe ori legate tot de schi. Julia Mancuso, spre exemplu, este fiica unui traficant de marijuana, arestat pentru operaţiuni de 140 de milioane de dolari pe când americanca avea doar cinci ani! Părinţii au divorţat, iar Julia s-a refugiat în schi, iar apoi s-a reapropiat de tatăl ei, când acesta a fost eliberat.
Acum, într-un scenariu demn de un film, Mancuso este iubita norvegianului Aksel Lund Svindal. Nimeni altul decât unul dintre favoriţii la titlul mondial în acest an, pe care l-a mai câştigat de două ori. Întrebat pe care dintre ceilalţi trei favoriţi la Globul de Cristal l-ar prefera ca adversar în ringul de box, Svindal răspunde inedit: "Ouch. Kostelic e bestia estului. Adică... e cam mare. Pe Cuche mi-l închipui foarte intens pe ring, ca şi când şi-ar pierde minţile. Aşa că îl aleg pe Ted Ligety. Mi-ar fi atât de greu să-l lovesc, pentru că e un băiat atât de bun, încât aş spera că şi el ar avea aceeaşi problemă să mă lovească".

Riscuri şi teamă

Schiul este unul dintre sporturile periculoase, fie că vorbim de amatori sau profesionişti. Spectacolul de forţă, tehnică şi viteză are un cost. Numeroasele accidentări o dovedesc, iar creşterea competitivităţii sporeşte riscurile.

Austriacul Hans Grugger s-a accidentat grav în ianuarie în faimoasa cursă de la Kitzbu­ehel. A stat 11 zile în comă indusă, fiind operat timp de cinci ore pe creier. Dar în mai a anunţat că intenţionează să revină în circuit. La 29 de ani, după 11 luni de pauză, zilele trecute şi-a pus din nou schiurile în picioare. Va mai dura până se va hotărî dacă se poate întoarce la curse: "Am realizat că schiul nu e atât de uşor".
Nimeni nu-i poate reproşa Mariei Riesch, deţinătoarea Cupei Mondiale la general şi una dintre favorite şi acum, că nu vrea să ia startul în prima cursă. Motivul: teama! În urmă cu trei ani, chiar la Soelden, şi-a rupt piciorul la un antrenament pentru slalom uriaş. "Nu sunt dispusă să mă mai lupt cu acest versant, nu mă simt pregătită. Pentru a fi cu adevărat rapidă trebuie să am capul limpede. Nu e cazul în cursa asta", explică austriaca de 30 de ani, specialistă a slalomului, care a stat un an după accidentarea de la Soelden!

Deşi antrenamentele sunt multe şi dificile, sacrificiile sunt mari, ca în orice sport, este esenţială conştientizarea riscului, chiar dacă vii după o vară de cantonamente, cu puţin timp liber. Norvegianul Svindal a avut şi puţin timp de bronz, dar explică pe blogul său şi ce înseamnă o zi de antrenament de vară în Chile: "Fiecare zi e la fel: mic dejun devreme, slalom, coborâre, gliding, prânz, somn, piscină, bicicletă, stretching şi puţine greutăţi la sală, fizioterapie, video, cină şi pat".

Cea mai bună româncă şi-a schimbat cetăţenia şi concurează pentru Ungaria

România nu contează în schiul alpin, deşi suntem printre ţările cu relief potrivit, cu munţi şi pârtii. De altfel, cea mai bună schioare a României, Edit Miklos, concurează din acest an pentru Ungaria! Trecând peste faptul că ţara vecină n-are pârtii, sportiva care ne-a reprezentat la JO de la Vancouver, unde a suferit şi un accident serios, a ales Ungaria, acuzând că în România nu e sprijinită deloc de federaţie! Forul internaţional a acceptat schimbarea sportivei de 23 de ani, oficialii români regretând mai degrabă că nu au obţinut o sumă drept despăgubire decât faptul că am pierdut cea mai bună sportivă.

Există un singur boss acum, iar acela este Ivica Kostelic. Ceilalţi avem o şansă doar dacă reuşim să-l oprim să câştige tot în ianuarie
Aksel Lund Svindal, Norvegia

17 euro costă cel mai ieftin bilet pentru adulţi la prima cursă a sezonului la Soelden. Deţinătorii de ski-pass au acces gratuit

Este a 46-a ediţie a Cupei Mondiale la schi alpin

În probele de viteză, Super-G şi coborâre, se poate ajunge la peste 100 km/h!

Două curse de oraş sunt în această ediţie în programul Cupei Mondiale, la München şi Moscova

Patru probe sunt în Cupa Mondială la schi alpin: slalom, slalom uriaş, Super-G şi coborâre. A cincea este combinata, formată din coborâre şi slalom

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 4 comentarii
Comentează
  • Vino si joaca cel mai tare joc online creat de romani, care te face sa simti puterea globala în mâinile tale! Aici sunt armate, ziare, spionaj, jocuri bursiere, gazetari, concursuri, etc. Intra si ajuta eRomania in razboiul cu eUngaria. Ne vedem in joaca!
    http://tinyurl.com/5vszla6

  • soci sau sochi, cum scrieti voi, nu este in Rusia?

  • Maria Riesch este nemtoaica, si nu ea s-a accidentat acum 3 ani in Soelden la antrenamente. Daca tot scrii ceva, domenteaza-te inainte... Cea care s-a accidentat este Marlies Schild si este compioana mondiala si castigatoarea globui mic de cristal de anul trecut la proba de slalom.

  • Haha. Iata ce se intampla cand sa apuca sa scrie Lipovan despre altceva in afara de fotbal:)). Riesch nu e austriaca si e nascuta in 1984, deci nici vorba sa aiba 30 de ani. Si Riesch a castigat Marele Glob de Cristal sezonul trecut, deci nici vorba sa fie vreo anonima.

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
179
87
74
69
64
BusinessMagazin.ro
Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)

Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în...

Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro...
Cum s-a lansat Diablo III, cel mai aşteptat joc al anului - GALERIE...
CSID.ro
Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)

Vă mai amintiţi apariţia fostei PussycatDoll, Melody Thornton, la evenimentul ELLE Women In Music 2012? Ei bine,...

Curat-murdar! Cele mai contaminate obiecte de curăţenie din casă (21:45)
Rihanna, topless în cel mai recent videoclip (08:01)
Apropo.ro
Top 5 - Cei mai obezi oameni din istorieTop 5 - Cei mai obezi oameni din istorie

Obezitatea - boala secolului 20, după unii - este depăşirea greutăţii considerate normale cu mai mult de 20%....

Boala Lyme (sau borelioză) - boala provocată de căpuşă
10 dintre cele mai urâte statui din lume (Poze)
ProTVMagazin.ro
Rihanna, filmata in timp ce facea sex?Rihanna, filmata in timp ce facea sex?

Desi pozeaza de multe ori in posturi provocatoare, Rihanna n-a fost implicata pana acum intr-un scandal sexual.

Uite ce a facut Xoana Gonzalez, partenera de ORGIE a lui Lionel Messi!
Un transsexual face istorie la Miss Universe
Sexgen.ro
Sex oral cu o pompaSex oral cu o pompa

Fetelor, daca va place sa vi se sarute si sa vi se suga labiile, incercati sa va jucati cu o pompa!

Ghid pentru sex oral aventuros
Scaun de sex oral pentru femei!
Showbiz.ro
Pe timp de ploaiePe timp de ploaie

Pe vreme rea ne delectăm cu câteva domnişoare fierbinţi ca nişte raze de soare.

Ea a şocat pe covorul roşu! (Poze)
Iurie Darie, în stare gravă! Are "apă la creier"
Descopera.ro

				
				Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)				
			Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)

O iluzie realizată de un profesor de psihologie din Marea Britanie s-a clasat pe primul...

Trăim în epoca ciber-războaielor
De ce femeilor le plac adesea "băieţii răi"?
Tare.ro

				
				Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)				
			Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)

 O gagica sexy fara chiloti il surprinde pe baiatul care livreaza pizza.

Sofer idiot de Cluj (00:56)
Cei mai mari betivi vazuti pe internet (07:39)
Travel.Descopera.ro
Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţelLungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel

Am văzut viitorul Tibetului dormind dus, bine înfăşurat, la poalele unei mânăstiri din...

Stuttgart – domeniul Mercedes
Lituania – fost tărâm al castelelor de lemn
OneMagazine.ro


FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes
FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes

Ne mai despart câteva ore de cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi, pe lângă filmele...

J-Lo, din nou într-o ţinută creată de Maria Lucia Hohan
Topul celor mai sexy femei din lume, în viziunea modelelor Victoria's...