E prieten cu Vettel și fanul lui Mutu!** ‘Nadal’ al săriturilor cu schiurile se pregătește la Marea Neagră

Redactor:
Marius Hutu
Redactor:
Robert ZANFIR
E prieten cu Vettel și fanul lui Mutu!** 'Nadal' al săriturilor cu schiurile se pregătește la Marea Neagră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ditamai campionul, un fel de Nadal al momentului în săriturile
cu schiurile, Thomas Morgenstern a decis să-și facă pregătirea
pentru o săptămână în România. Austriacul a sosit ieri în țară cu
antrenorul Heinz Kuttin, iar după un scurt popas în București a
plecat spre Eforie Nord.

„Nu vă închipuiți că am venit doar în vacanță în România. În primul
rând sunt aici pentru a continua pregătirea, pe care am reluat-o de
zece săptămâni. Sunt foarte motivat să revin în viitorul sezon la
un nivel foarte ridicat”, sunt primele gânduri împărtășite ale unui
personaj care zâmbește tot timpul, nu impresionează prin gabarit,
ci, din contră, este „subțirel” ca și talie, tras parcă printr-un
inel. Iar pentru Morgenstern cel mai înalt nivel înseamnă victorii,
așa cum a și încheiat ultimul sezon, cu adjudecarea Cupei Mondiale
și medalii de aur la Campionatele Mondiale.

Și totuși ce poate găsi un campion de mărimea lui tocmai în
România, când ar putea să ajungă în orice colț al lumii? „Am vrut
să încerc ceva total diferit. Motivația mea vine și din astfel de
stagii, antrenamentele în alte locuri decât cele obișnuite fac
totul mai interesant. Iar pregătirea la Marea Neagră mi s-a părut o
idee foarte bună”, ne-a spus „Morgi”.

Vettel,
model și prieten

Morgenstern a apărut la București îmbrăcat casual, într-un tricou
cu Rocky Balboa, semn că antrenamentele în sala de forță nu vor fi
o glumă, dar și cu o șepcuță Red Bull, prin care ne amintește de un
alt star al momentului, Sebastian Vettel.

Germanul de la formația austriacă de Formula 1 îi este chiar un
model de măiestrie sportivă, dar și prieten: „Ne-am întâlnit de
câteva ori și am povestit cum ne merge fiecăruia în domeniul
nostru. Îmi place și Webber, dar clar Vettel este modelul meu.
Suntem și de vârste apropiate și comunicăm mai ușor”.

Se simte
ca acasă

Zburătorul austriac se află pentru a doua oară în România, iar
primul nume pe care îl rostește când vine vorba de țara noastră
este Mutu! Morgenstern află că în afara terenului „Briliantul” nu
este tocmai ușă de biserică, dar și în aceste condiții el se
declară un fan al fotbalistului. „Îmi place ca fotbalist, eu îl
știu doar de pe teren. Contează mai puțin cum este în afară”.
Campionul îl știe bine pe Mutu, pentru că urmărește cu interes
fotbalul, sport pe care l-a și practicat în copilărie. Când vine
vorba de afinități, Morgenstern se declară fanul a două echipe: FC
Barcelona și Liverpool. Și dacă se întâlnesc în finala Ligii
Campionilor, cu cine ții? „Liverpool”, vine rapid răspunsul, pe
care îl și motivează. „Îmi place enorm imnul lor, «You’ll never
walk alone!». Și aici, în România, la prima vedere pare că sunt
singur, dar în realitate am observat pe blog, pe Facebook că am
mulți fani”.

Palmares Morgenstern (24 de
ani, Austria)

3 titluri olimpice
7 titluri mondiale la sărituri cu schiurile (seniori)
2 titluri mondiale la zbor cu schiurile
dublu câștigător al Cupei Mondiale (2008, 2011)
21 de victorii în Cupa Mondială
câștigător al „Turneului celor patru trambuline” în 2011

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă. Copila avea urme de violenţă…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni. Ce a fost pus să facă după ce a luat-o de la zero
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni. Ce a fost pus să facă după ce a…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
Stanciu: Dacă aş putea schimba un singur lucru, acela ar fi să nu fie Moruţan accidentat
Stanciu: Dacă aş putea schimba un singur lucru, acela ar fi să nu fie Moruţan accidentat
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×