Campion olimpic la înot considerat liderul unei grupări de trafic de droguri, reținut la Pitești

Campion olimpic la înot considerat liderul unei grupări de trafic de droguri, reținut la Pitești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un campion olimpic la înot a fost reținut, vineri, alături de alte două persoane, cei trei fiind considerați lideri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, iar la locuințele lor din Pitești anchetatorii au găsit peste jumătate de kilogram de substanțe etnobotanice, 30 de grame de canabis.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Argeș, polițiștii antidrog de la BCCO Pitești, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, au făcut mai multe percheziții în municipiul Pitești, pentru prinderea membrilor unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri și substanțe cu efecte psihoactive.

Cercetările în acest caz au fost declanșate în urmă cu aproximativ două luni, stabilindu-se că gruparea acționa în Pitești, dar și în alte localități din județul Argeș.

„Membrii rețelei procurau cantități importante de canabis și produse etnobotanice în stare lichidă sau purvelurentă din Anglia, Slovacia, Olanda și Spania. Ulterior, aceștia le combinau cu diferite substanțe, pentru a crește cantitatea, după care le porționau, le ambalau și le vindeau sub formă de doze. Drogurile erau comandate de pe diferite site-uri, prin intermediul internetului și erau primite prin colete poștale, după ce suspecții achitau contravaloarea acestora prin transferuri bancare. Din investigații, a reieșit că, zilnic aveau loc peste 50 – 60 de «tranzacții» de droguri”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene Argeș.

Polițiștii antidrog au prins, în urma unui flagrant, trei lideri ai grupării infracționale, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, toți din municipiul Pitești, în timp ce distribuiau droguri mai multor consumatori. În noaptea de 29 spre 30 august, polițiștii au prins în flagrant, în municipiul Pitești, un alt membru al grupării infracționale, de 26 de ani, din Câmpulung, în timp ce vindea cinci grame de canabis cu 300 de lei.

În urma perchezițiilor, la autoturismele folosite de către cei trei lideri ai grupării, dar și la locuințele acestora, au fost descoperite 500 de grame de substanțe etnobotanice, 30 de grame de canabis, precum și ambalaje și instrumente folosite la porționarea și dozarea drogurilor.

Totodată, au fost ridicate sume mari în lei și valută (60.000 de lei, 1.000 de euro, 500 de franci elvețieni, 300 de USD), precum și acte de identitate ale unor consumatori care nu aveau banii necesari pentru cumpărarea drogurilor și lăsau documentele drept garanție.

De asemenea, 30 de persoane au fost audiate în acest caz, la sediul DIICOT Argeș.

La percheziția făcută la locuința tânărului de 26 de ani au fost găsite mai multe recipiente cu aproximativ 30 de grame de canabis, ascunse în congelator. Din cercetări a reieșit că acesta își procura drogurile din București și le vindea unor consumatori din județul Argeș.

Cei trei lideri ai grupări au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului Argeș, cu propunere de arestare preventivă.

Între cele trei persoane reținute se numără și și campionul olimpic la înot Răzvan Tudosie, precum și un văr de-al acestuia. Răzvan Tudosie este legitimat la CSM Pitești, iar în 2010 a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret de la Singapore, în proba de 50 de metri bras.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×