BĂTAIE DE JOC! Ei sunt antrenorii nimănui!

• 
• 
• 

- 3 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Într-o continuă căutare a identităţii, sportul românesc a fost în acest prim an al ciclului olimpic mai sărac ca niciodată în medalii şi performanţe.

O realitate care ilustrează parcă situaţia celor pe ai căror umeri apasă povara de a-şi purta elevii pe prima treaptă a podiumului. ProSport îţi dezvăluie problemele cu care se confruntă antrenorii de al căror nume sunt legate ultimele performanţe olimpice de aur. Efectele crizei economice care a zguduit întreaga societate românească îşi pun amprenta şi asupra reputaților antrenori autohtoni, cei care
și-au vărsat ultimul strop de energie pentru a-și susține elevii în 2008. Dacă până anul trecut, înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing, aceştia erau susţinuţi de bursele de excelenţă acordate de COSR, odată cu încetarea acordării acestora, coroborată cu  imposibilitatea federaţiilor de a-i susţine, situaţia e la un pas de a deveni explozivă.

Mircea Roman: "Am fost voluntar“

Situaţia antrenorului lotului olimpic de canotaj este una inedită în sportul românesc. Timp de mai bine opt luni, acesta a făcut voluntariat, el neputând fi angajat la clubul de unde provine, din cauza faptului că ministerul a blocat angajările. „Multe sunt anormale în societatea românească. La Dinamo nu l-am putut angaja, abia luna trecută s-a eliberat un loc la federația de canotaj şi am reuşit să-l integrăm acolo. Omul acesta care a adus o mulţime de medalii României a lucrat pur şi simplu pe nimic“, spune Elisabeta Lipă, şefa CS Dinamo și FR Canotaj.

Antrenorul prin mâna căruia au trecut zeci de generaţii de aur, Mircea Roman, recunoaşte că nu este deranjat de situaţie, însă speră ca aceasta să nu se mai repete: „Am avut noroc că soţia a făcut investiţii bune şi am reuşit să ne descurcăm trăind din economii. A fost o situaţie interesantă pentru mine, la un moment dat mă gândeam chiar să renunţ, să mă apuc de ceva nou, pe cont propriu, însă dragostea pentru sport a fost mai mare. Am fost voluntar, că nici măcar şomer nu am fost“, se amuză el.

Forminte, la fel ca înainte de Bangladesh

Nici la gimnastică lucrurile nu stau mai bine. România, singura ţară din Europa care a dat lumii o campioană olimpică la ediţia JO de la Beijing, are probleme în a-şi păstra valorile. Antrenorul lotului, Nicolae Forminte (foto, îmbrățișând-o pe campioana olim­pică la sol, Sandra Izbașa), spune că resimte din plin criza financiară, cele 15 milioane de lei vechi pe care le primeşte de la Clubul Farul, unde este sub contract, la care se adaugă cele şapte milioane de la FRG, nu-l ajută se se descurce.  „Situaţia mea financiară în acest moment este la fel ca cea când am acceptat să merg să antrenez în Bangladesh. Din 22 de milioane de lei vechi trăim trei persoane: eu, soţia şi fiul. Nu ştiu cât mai pot să continui aşa, însă după Mondiale voi fi obligat să-mi restabilesc priorităţile“, spune el.

Satisfacţiile sufleteşti  nu ţin de foame

La Beijing, pentru prima dată în istoria judoului românesc, România cucerea aurul olimpic. O performanţă cu aprecieri mai mult sufleteşti decât financiare pentru Alina Dumitru şi antrenorul care a crezut în ea, Florin Bercean. „Trăiesc din salariul pe care mi-l asigură clubul Dinamo şi din indemnizaţia de şapte milioane de lei vechi pe care o primesc de la federaţie. Cu satisfacţiile sufleteşti pe care ţi le dau rezultatele nu îţi poţi întreţine însă familia. Am tot aşteptat după Beijing să se întâmple ceva, să ne cheme la discuţii, să ne asculte dorinţele, dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat“, mărturiseşte Bercean.

Viitorul pare a fi incert

O situaţie incredibil de adevărată care îşi are rădăcinile în nepuţinţă şi în ignoranţa societăţii româneşti, care contabilizează medalii şi soarta celor ce le câştigă numai în momentul marilor competiţii. În lipsa interesului celor care au destinele sportului în mână, scăparea pare să vină tot de la COSR.  „Acele burse de excelenţă se vor relua după JO de la Vancouver. În momentul acesta, prioritatea noastră este Olimpiada de iarnă, iar după ce aceasta se va încheia, ne vom axa pe Londra 2012“, a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Totul depinde însă de antrenori şi de puterea lor de supravieţuire. Când cineva se va trezi să miște ceva, sportul românesc ar putea fi chiar în moarte clinică.

„Suntem nişte pălmaşi“

Antrenorul Puşei Diţă, Vali Tomescu, e tipul de om care nu menajează pe nimeni. Aflat în Birmingham, tehnicianul de 33 de ani a vorbit pentru ProSport despre realitatea crudă din România.
„E nedrept ca antrenorii care au avut succes la ultima olimpiadă să nu fie motivaţi, însă sistemul nu are timp pentru nişte indivizi mărunţi, care nu pot fi folosiţi pentru a deturna fonduri de la MTS,  ca în mandatul trecut. Cred că trebuie să ne acceptăm condiţia de pălmaşi şi să nu ne plângem. Nadia, Katy Sabo, Silivaș, Năstase, Hagi, Gabi Szabo sau Diță sunt pomeniți în străinătate, dar nu-i plătește România, ci alte lumi“, explică Vali pe un ton ironic.
 
„Nu sunt bogat şi nu m-a afectat criza“

Banii nu-s prea mulţi, dar mărturiseşte că n-a ajuns la fundul sacului: „Relaţia cu COSR a fost şi este una foarte bună. Am primit înainte de Beijing o primă olimpică în valoare de 10 milioane de lei vechi (pe lună), pe o perioadă de un an. De la FRA nu  primesc niciun salariu şi nici nu cred că s-ar putea, luând în calcul legislaţia în vigoare. Dar nu m-ar deranja, ci m-ar ajuta mult. Cât despre criză... eu, ca antrenor, nefiind o persoană foarte bogată, n-am pierdut mult, dar economisesc“.

"Nu pot decât să zic ce spune eleva mea, Alina Dumitru: «Înainte de a fi campioană olimpică, câştigam mai bine decât acum, când sunt campioană olimpică»", Florin Bercean, antrenor judo

"Antrenorii pleacă să antreneze afară că la noi nu sunt plătiţi, sportivii se duc să lucreze în construcţii afară. Acesta este prezentul sportului românesc. Dacă sistemul nu se va schimba, în curând vom vorbi din amintiri", Elisabeta Lipă, președinte FR de Canotaj