Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Alte sporturi | NATAŢIE / Naţionalele Statelor Unite
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Alex Coci, românul care face valuri în SUA!

Într-o vreme în care părea să fi fost înghiţit de vârtejul anonimatului, înotul românesc valsează pe creasta valurilor mondiale. În cadrul Campionatelor Naţionale de iarnă ale Statelor Unite, desfăşurate zilele trecute la Atlanta, Alexandru Coci (22 de ani), student al Universităţii din Alabama, a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de 100 m fluture (52,96), fiind devansat doar de americanii Jason Dunford (52,13) şi Tyler McGill (52,41).

Antrenat de unul dintre pilonii înotului românesc al ultimului deceniu, Ştefan Gherghel, Alex a încercat marea cu degetul într-o companie selectă a nataţiei de peste Ocean, iar bronzul cucerit cu un timp (52,96) ce-l apropie de baremul olimpic reprezintă o performanţă care-i hrăneşte moralul în perspectiva competiţiilor viitoare.

Dar cum a plonjat specialistul de la "fluture" în vâltoarea americană? Explică pentru ProSport Ştefan Gherghel. "Alex a lucrat cu fratele meu, Adrian, la CSM Braşov, până la vârsta de 18 ani, când a primit o bursă la Universitatea din Alabama, unde lucrează cu mine de doi ani. Povestea sa se ţese pe culoarele americane şi sper să devină una şi mai interesantă. La Atlanta a mai înotat şi 200 m fluture în ultima zi, deşi era obosit după un drum de România şi înapoi, după ce urcase de opt ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Naţionale în bazin scurt de la Hunedoara.

Cu toate acestea, Alex nu e inclus în lotul naţional din motive de invidie prostească", spune vicecampionul mondial, dublu participant la Jocurile Olimpice (Atena 2004 şi Beijing 2008).

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: alex coci, sua, natatie
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 10 comentarii
Comentează
  • Jucati cel mai mare joc online creat de romani, avand in prezent peste 250.000 de jucatori activi din intreaga lume.
    eRomania este in dificultate acum, fiind in razboi cu eUngaria si eTurcia.
    http://z6.ro/Romaniaarenevoiedetine

  • Alex Coci a fost antrenat de Adrian Gherghel la CSM BAIA MARE!
    Bravo Alex!

  • Bravo , Alexandru Coci ! Bravo , Stefan Gherghel !
    Rusine Federatiei Romane de Natatie (niste escroci care nu au nicio treaba cu inotul)!

  • @Cristi Filip:
    nici vorba, la LPS-CSS Baia Mare, care nu are nici o treaba cu CSM-ul :)

  • la Baia Mare , la Maramu :))

  • @Cristi Filip: LPS BAIA MARE

  • 1. Dunford e KENIAN. 2. Gherghel a participat la 3 editii de JO. 3. Alex a fost sportiv la LPS CSS baia mare, acum e la Municipal BV. 4. intradevar federatia e detoata jena, incompetenta si ............ dara asta nu intereseaza pe nimeni atata vreme cat banii primiti de la stat se intorc o parte din…

  • ACEST ,,DRAGOMIR'' AL NATATIEI PE NUME IAMANDI NU MAI ARE CE CAUTA ACOLO,UN FOST SECURIST CU FUNCTIE CARE N-ARE HABAR DESPORT SI FACE CE VREA CU BANII EL SI,,MAREA CONTABILA''.TRIMITETI URGENT CONTROALE LA FEDERATIE,DAR NU DE LA ANST

    suporter Dinamo Bucureşti
  • CE A CAUTAT ACEST PETCU LA JMU IN CHINA DACA A VENIT PE LOCUL4 IN,,FINALA B;;LA NATIONALE?CAT ATI INCASAT DE LA EL DLE IAMANDI?DE CE NU MAI DATI MASA SPORTIVILOR LA,,LIA MANOLIU" SI A-TI MUTAT CONVENTIILE LA ,,OLIMPIA"',CA S-A PRIVATIZAT SI MERG,,SMECHERIILE''?

    suporter Dinamo Bucureşti
  • DE CE PRIMESC ALTI SPORTIVI MASA DE LA O LUNA LA ALTA?DE CE NU INFORMATI SI APROBATI SINGUR ,FARA ACORDUL BIROULUI FEDERAL SCHIMBARILE LOTULUI NATIONAL SI OLIMPIC?DE CE TOATE FEDERATIILE AU PREZENTAT PLANURILE LOTURILOR OLIMPICE IN SEPT-OCT IAR NATATIA A FOST,,FORTATA'' DE COSR SA PREZINTE URGENT LA…

    suporter Dinamo Bucureşti
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
179
87
74
69
64
BusinessMagazin.ro
Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)

Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în...

Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro...
Cum s-a lansat Diablo III, cel mai aşteptat joc al anului - GALERIE...
CSID.ro
Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)

Vă mai amintiţi apariţia fostei PussycatDoll, Melody Thornton, la evenimentul ELLE Women In Music 2012? Ei bine,...

Curat-murdar! Cele mai contaminate obiecte de curăţenie din casă (21:45)
Rihanna, topless în cel mai recent videoclip (08:01)
Apropo.ro
Top 5 - Cei mai obezi oameni din istorieTop 5 - Cei mai obezi oameni din istorie

Obezitatea - boala secolului 20, după unii - este depăşirea greutăţii considerate normale cu mai mult de 20%....

Boala Lyme (sau borelioză) - boala provocată de căpuşă
10 dintre cele mai urâte statui din lume (Poze)
ProTVMagazin.ro
Rihanna, filmata in timp ce facea sex?Rihanna, filmata in timp ce facea sex?

Desi pozeaza de multe ori in posturi provocatoare, Rihanna n-a fost implicata pana acum intr-un scandal sexual.

Uite ce a facut Xoana Gonzalez, partenera de ORGIE a lui Lionel Messi!
Un transsexual face istorie la Miss Universe
Sexgen.ro
Sex oral cu o pompaSex oral cu o pompa

Fetelor, daca va place sa vi se sarute si sa vi se suga labiile, incercati sa va jucati cu o pompa!

Ghid pentru sex oral aventuros
Scaun de sex oral pentru femei!
Showbiz.ro
Pe timp de ploaiePe timp de ploaie

Pe vreme rea ne delectăm cu câteva domnişoare fierbinţi ca nişte raze de soare.

Ea a şocat pe covorul roşu! (Poze)
Iurie Darie, în stare gravă! Are "apă la creier"
Descopera.ro

				
				Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)				
			Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)

O iluzie realizată de un profesor de psihologie din Marea Britanie s-a clasat pe primul...

Trăim în epoca ciber-războaielor
De ce femeilor le plac adesea "băieţii răi"?
Tare.ro

				
				Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)				
			Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)

 O gagica sexy fara chiloti il surprinde pe baiatul care livreaza pizza.

Sofer idiot de Cluj (00:56)
Cei mai mari betivi vazuti pe internet (07:39)
Travel.Descopera.ro
Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţelLungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel

Am văzut viitorul Tibetului dormind dus, bine înfăşurat, la poalele unei mânăstiri din...

Stuttgart – domeniul Mercedes
Lituania – fost tărâm al castelelor de lemn
OneMagazine.ro


FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes
FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes

Ne mai despart câteva ore de cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi, pe lângă filmele...

J-Lo, din nou într-o ţinută creată de Maria Lucia Hohan
Topul celor mai sexy femei din lume, în viziunea modelelor Victoria's...