Absolvent de Universitate din SUA vs omul sistemului! Lupta pentru șefia unui important club din România: CS Olimpia

Redactor:
Andru Nenciu
Absolvent de Universitate din SUA vs omul sistemului! Lupta pentru șefia unui important club din România: CS Olimpia
  • Publicat:
  • Actualizat:

– Adrian Ghioroaie a fost antrenorul secund al anului 2011 în NCAA

– Gheorghe Iordache (56 de ani), un om susținut pe linie politică vs Adrian Ghioroaie (34 de ani), fost atlet, absolvent al Universității Kent din SUA

– În urmă cu două zile a avut loc examenul scris, săptămâna viitoare are loc la MTS interviul

– Condus până în februarie de Mihaela Neagu, CS Olimpia e clubul la care s-au constatat o serie de nereguli financiare

– Gheorghe Iordache a fost adjunctul Mihaelei Neagu

La Ministerul Tineretului și Sportului se desfășoară în această perioadă o serie de concursuri pentru ocuparea unor poziții cheie la MTS, iar unul dintre examenele de real interes îl constituie cel pentru stabilirea postului de director al clubului Olimpia București. Un club de tradiție în sportul românesc, o grupare percepută în ultimii ani drept o vacă de muls! Întrucât persoanele care au deținut frâiele au fost considerate marionetele păpușarilor din diverse partide politice interesate să căpușeze clubul. Sub bagheta fostei directoare, Mihaela Neagu, membră PDL, femeia care i-a succedat în funcție lui Octavian Dimofte (decedat), Olimpia a devenit paradisul ingineriilor financiare pe care foștii capi ai MTS le-au trecut la index. Au fost lipsiți de reacție. Sau au mers pe principiul „timpul trece, leafa merge”. Nu s-a sesizat nimic din ce s-a meșterit după perdelele trase. Sau nu s-a vrut!

Un lanț interminabil de jonglerii

Neregulile de ordin financiar au fost dezvăluite de cotidianul Gazeta Sporturilor, care în urma unei anchete, a scos la suprafață o cantitate consistentă de gunoi ascuns sub preșul de la intrarea în principalul cabinet al clubului din Capitală. Pe scurt: șefii clubului au cumpărat un teren la preț supraevaluat – acțiune care i-a trimis pe Neagu și pe adjunctul ei, Gheorghe Iordache, dar și pe contabili în atenția justiției, apoi au dat în concesiune unor firme dubioase administrarea bazinului, adminstrarea terenului de rugby și tot complexul hotelier. La finele lui 2012, premierul Victor Ponta i-a cerut în mod expres lui Carmen Tocală (șefă ANST în acea perioadă – secretar în MTS în prezent) să efectueze un audit, iar concluziile au relevat un fluviu de nereguli.

Bănicioiu a anunțat în februarie că Neagu a demisionat

Ca o consecință, la începutul lui februarie, actualul șef al MTS, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că directoarea Neagu a demisionat, iar Alin Cârstoiu, directorul departamentului juridic al MTS urma să fie retrogradat. La timonă a rămas însă temporar Gheorghe Iordache, fostul om de încredere al Mihaelei Neagu, și el un simpatizant al „portocaliilor”, un tip care n-a avut capacitatea să redreseze corabia de la baschet feminin, echipa desființându-se în acest an. „Neagu și Iordache au fost ca frații, dar au ajuns să se dușmănească pentru că bugetul a scăzut considerabil”, declara pentru GSP, sub protecția anonimatului, o sursă din MTS. Interesant este că Iordache ar fi trecut în altă barcă, unele surse pretinzând că ar fi încercat să-și exprime simpatia pentru Partidul Conservator.

La fel de interesant este faptul că ProSport a aflat că Iordache candidează în prezent la funcția de șef al clubului într-un concurs al cărui deznodământ îl vom afla săptămâna viitoare, după proba interviului. Pe celălalt culoar al cursei pentru șefia Olimpia, alături de omul susținut politic, candidează un absolvent din Statele Unite, reprezentant al noului val: Adrian Ghioroaie (34 de ani), fost sportiv al clubului Steaua.

GHIOROAIE: „Sportivii dintr-un club bine manageriat pot lua 3-5 medalii la Rio”

Adversarul lui Iordache, fost atlet de performanță, vrea să implementeze tot ce a învățat în mediul universitar din America. Susține că vine cu un suflu nou și spune că nu face parte din niciun partid politic. Fost sportiv al clubului Steaua, Adrian Ghioroaie (34 de ani) prindea, la doar 20 de ani, o bursă de student în Statele Unite. Devenea primul atlet român plecat cu o bursă peste Ocean și avea să promoveze pentru primirea bursei încă 15 sportivi tricolori. În anii studenției s-a  duelat în NCAA (Asociația Sportivă Universitară Americană) cu sprinteri precum Walter Dix, Keron Clement sau Wallace Spearmon, pentru ca în 2005, să absolve Universitatea Kent cu specializarea Educație Fizică și Sociologie.

A urmat o carieră de antrenor și profesor de atletism în care a adăugat primul campion NCAA în istoria universității la Southern Mississippi, o finalistă la campionatele mondiale, un record național al Olandei, si inca cinci sportivi listați în top 50 în lume. Revenit în România din 2012, Ghioroie, alături de asociația Student Sport, a pus umărul la regenerarea sportului universitar, numai anul trecut acțiunile asociației implicând 9 000 de studenți. În cadrul organismului, Adrian se ocupa de strategie și de organizare.

 De ce ai ales să concurezi pentru acest post?

Pentru că sunt curios dacă sistemul sportului românesc este cu adevărat deschis la mici schimbări. Totul are un început. Doresc să îmi aduc experiența și educația formate în SUA în interesul sportului și tineretului din România și să-mi prezint proiectele.

 De obicei aceste joburi sunt promise. Cine te susține pe tine?

Nu am făcut și nici nu fac parte din vreun partid politic. Nu am lucrat niciodată la stat, nu am pile, încerc să reușesc pe merit. Poate sunt naiv…

Poate că da, poate că nu… Ce strategie ai avea din funcția de director la Olimpia?

Am învățat mult lucrând pentru universități cu bugete sportive anuale de peste 20 de milioane de dolari într-unul dintre cele mai avansate sisteme sportive din lume, NCAA. Acolo antrenorul are un rol complex, de la management general, strângere de fonduri, branding, la performanță sportivă. În Statele Unite, organizarea și managementul sunt luate în serios, studenții și publicul sunt  beneficiari, iar rezultatele confirmă.

CS Olimpia folosește bani publici…

Ca strategie de management, vreau ca un club ca Olimpia să fie un vector pozitiv de imagine pentru  MTS, să aibă popularitate, sa aibă un impact constructiv în comunitate. Doar se folosesc bani publici, iar asta trebuie să te oblige să dai înapoi comunității ceva. Să promoveze sănătatea, fair-play-ul, recreerea și buna dispoziție. Am putea asigura sustenabilitatea financiară prin managementul direct propriu al bazelor, iar deschiderea lor către public la prețuri simbolice ar crește numărul utilizatorilor. Este trist că un club cu facilitățile și bugetul Olimpia are doar 420 fani pe Facebook. Asta spune multe despre „impactul” social pe care acest club îl are în acest moment. Trebuie lucrat și la branding. De asemenea, o altă sursă de venit ar fi fondurile europene 2014-2020 și pregătirea dosarelor din timp pentru a le putea accesa. Sunt foarte multe programe de finanțare pe sport, trebuie doar voință și profesionalism.

Ce-ai face să readuci performanța pe la diferite secții ale clubului?

Din punct de vedere al performanței, doresc să aduc clubul Olimpia înapoi în topul cluburilor din România, iar în trei ani să fim primul club per total. La Jocurile Olimpice de la Rio 2016, cu multă muncă sunt convins că un club bine manageriat poate aduce 3-5 medalii. În atletism spre exemplu, aș încerca să aduc antrenori recunoscuți pe plan global, ca Vali Tomescu, antrenorul lotului de maraton al Chinei. La baschet aș pune accent pe recrutare în România, dar și din afară a tinerelor talente, iar un implant de jucători din NCAA te aduc mai aproape de locurile fruntașe sau chiar de titlu.

Mentalitatea?

Cel mai mult este nevoie să generez o schimbare de mentalitate. După aceea putem vorbi de pregătire fizică, metode de antrenament moderne și succes constant.

Adrian Ghioroaie

Steaua – 1996-2001 – student
UTEP – 2002-2004 – student
Kent State – 2004‑2005 – student
Cumberlands College – 2005-2007 – Graduate assitant/Student Masterant
Jacksonville State University – 2007-2008 – antrenor
Kent State – 2008‑2010 – antrenor
Southern Mississippi – 2010 – antrenor și profesor

În 2011, Ghioroaie a fost votat antrenorul asistent al anului pentru Regiunea de Sud (South Region) de către Asociația Antrenorilor de Atletism din America. Bucureșteanul a antrenat prima și singura campioană NCAA a universității în orice sport, Tori Bowie câștigând proba de lungime cu un rezultat de 6,64 m, ceea ce a reprezentat un record al universității, cât și „vârf” personal al sportivei. Mai mult, toți componeții grupei și-au doborât recordurile personale.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup