Revine în actualitate un posibil transfer al unui fost stelist la Rapid? Tatăl său a scris istorie în tricoul giuleștenilor: „Mi-ar plăcea” | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Este cunoscut faptul că Marco Dulca, înainte de a fi transferat de FCSB de la Chindia Târgoviște în vara anului trecut, a fost destul de aproape de a semna cu Rapid, clubul la care tatăl său, Cristi Dulca, a jucat timp de doi ani și jumătate, perioadă în care a fost și căpitan și și-a trecut în palmares titlul cucerit de giuleșteni la capătul sezonului 1998-1999.

Revine în actualitate un posibil transfer al lui Marco Dulca la Rapid? 

Se știe că aventura lui Marco Dulca la FCSB nu a fost deloc un fericită. Mijlocașul defensiv de 23 de ani a intrat rapid în dizgrația lui Gigi Becali și, după doar jumătate de an, a fost trimis înapoi la Chindia Târgoviște.

Acolo, s-a impus rapid înapoi în primul 11 și a avut evoluții apreciate sub comanda lui Toni Petrea și astfel se poate discuta din nou despre posibilitatea ca el să facă iar obiectul unui transfer la o echipă mai bine cotată, poate chiar la finalul acestui sezon.

Întrebat despre acest subiect, Cristi Dulca a spus, așa cum era de așteptat, că și-ar dori ca fiul său să ajungă la o echipă bună din afara României, dar nici un eventual viitor transfer la Rapid nu l-ar deranja foarte tare, ca să zicem așa.

Cristi Dulca a dezvăluit că ar fi încântat ca fiul său să ajungă într-o zi la clubul din Giulești

„Relația e una deosebită, nu numai cu el, și cu fiica mea, cu fiica noastră, că mă ceartă nevastă-mea când zic fiica mea, e fiica noastră, și cu Francesca, avem o relație chiar foarte bună, de prietenie, în primul rând. Și eu mă mai consult cu Marco, îl mai întreb cum să fac și ăsta e un lucru important, că poate să îți dea un sfat copilul tău.

El ca fotbalist, cel puțin până la vârsta pe care o are el, e mult mai talentat și am recunoscut asta. Eu jucam alt post, aveam alte calități, el are alte calități. Uitându-mă la el și făcând o analiză, e mult mai serios, mult mai ambițios ca mine, deși eu eram ambițios din alte puncte de vedere.

Nu eram tehnic, nu am fost niciodată un jucător tehnic, nu m-am născut cu o tehnicitate cum e Gică sau alți fotbaliști, dar am avut o altă ambiție că voiam să ajung undeva și puteam numai prin muncă și am tras de mine, el are altceva.

Eu mi-aș dori să își urmeze drumul lui, să fie sănătos în primul rând, ăsta e primul lucru la care mă gândesc când mă gândesc la copiii mei. Ca și carieră sportivă, clar îmi doresc să fie cât mai sus și la o echipă cât mai bună, asta va depinde de el, de evoluțiile lui.

Mi-aș dori să meargă în străinătate la o echipă bună, de-acolo să fie văzut și să evolueze. (n.r. Cât mai sus înseamnă și la Rapid? Ați jucat la Rapid, ar fi frumos să joace și el?) Mi-ar plăcea, eu tot timpul am zis că mi-ar plăcea să îmi calce pe urme, acum nu depinde de noi, nici de mine, nici de el, dacă va ajunge la Rapid sau nu”, a spus Cristi Dulca, în exclusivitate ProSport.

Publicat: 11 04. 2023, 17:28
Actualizat: 11 04. 2023, 18:07