Victor Angelescu anunță primele transferuri la Rapid! Unde joacă fotbaliștii aflați aproape de clubul din Giulești | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Victor Angelescu a vorbit despre campania de mercato de la Rapid și a anunțat că giuleștenii sunt aproape de a semna cu doi fotbaliști.

Rapid încă nu a transferat pe nimeni în această iarnă, dar finanțatorul Victor Angelescu le-a dat asigurări suporterilor că oficialii de lângă Podul Grant nu stau cu mâinile în sân.

Omul de afaceri din fruntea clubului din Giulești a intrat în direct la ProSport Live și a anunțat că este foarte aproape de a obține semnăturile a doi fotbaliști.

Victor Angelescu anunță primele transferuri la Rapid! Unde joacă fotbaliștii aflați aproape de clubul din Giulești

Victor Angelescu a refuzat să spună despre ce jucători este vorba, însă a ținut să menționeze că respectivii nu evoluează în campionatul din România.

O să facem, probabil două. Suntem destul de aproape de primul, sper să-l reușim săptămâna asta, și probabil vom mai aduce un jucător.

Nu suntem în negocieri cu cineva din campionat. În ofensivă vom aduce. Pe aceeași filieră pe care au venit Kait și Emmers”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live.

În ultima perioadă, conducătorii din Giulești au fost acuzați din cauza faptului că Rapid nu a reușit să facă, încă, vreun transfer în această iarnă.

„Sunt surprins că nu văd nicio mișcare pe piața de transferuri (n.r. la Rapid). Aștept un Rareș Ilie, nu știu dacă îl vor aduce, nu știu ce motive au financiar, chiar dacă sunt garanții că echipa poate aduce pe oricine.

În clipa de față, dacă nu se schimbă… Rapidului îi trebuie ceva nou în această perioadă pentru că, dacă va fi același «11», nu văd șanse să prindă primele trei locuri, asta înseamnă out din Europa.

Le trebuie acel număr 10, pe care nu îl au în clipa de față. Ioniță e clar că nu poate să joace acolo, el poate să vină mai bine din bandă”, a declarat Dinu Gheorghe, fostul președinte de club de la Rapid, la ProSport Live.

Publicat: 16 01. 2023, 23:45