Verdict crunt înainte de meciul decisiv al României cu Israel: „Nu ne ajută absolut nimic că ne ducem la Campionatul European!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Prezent în studioul ProSport Live, Vasile Șiman a enunțat de ce posibila calificare la Capionatul European din 2024 nu este un motiv de bucurie pentru fotbalul românesc. Fostul patron al Sportului Studențesc este de părere că în spatele obținerii biletului la turneul final nu este un mecanism funcțional.

Vasile Șiman nu vede o realizare în calificarea României la Campionatul European din 2024 

Remiza dintre Israel și Elveția, 1-1, din runda restantă a Grupei I, i-a oferit României posibilitatea să-și asigure locul Campionatul European din 2024 cu un meci înainte de finalul campaniei. Asta dacă elevii lui Edi Iordănescu vor obține cel puțin 1 punct din înfruntarea cu Israel, din Ungaria, de pe 18 noiembrie, de la 21:45, Live Video Online pe ProSport.

Șansa de a întrerupe seceta de 8 ani fără prezență la un turneul final, mai precis de la EURO 2016, nu-l încântă pe Vasile Șiman. Fostul patron al Sportului Studențesc consideră că posibila calificare nu ar veni în urma unui proces implementat de Federația Română de Fotbal care să dea roade, ci că este doar un rezultat pozitiv venit dintr-un cumul de factori favorabili.

„Nu ne ajută cu absolut nimic că ne ducem la Campionatul European. Nu are cum să fie vital dacă nu este un mecanism funcțional. Preocuparea mea este să se creeze o valoare reală. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne calificăm, ei trebuie să facă totul pentru a ne califica.

Nu e atât de greu să pierdem cu Israelul și Elveția. În același timp, putem câștiga ambele meciuri. E o situație greu de anticipat. Depinde de ce se întâmplă în acele meciuri și de cât de bine pregătiți și concentrați vom fi”, a declarat Vasile Șiman, la ProSport Live.

Clasamentul Grupei I, cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor 

1. Elveția – 16 puncte

2. România – 16 puncte

3. Israel – 12 puncte

4. Kosovo – 10 puncte

5. Belarus – 6 puncte

6. Andorra – 2 puncte

Publicat: 16 11. 2023, 20:05