Un fost jucător de la FCSB încearcă să-l convingă pe Gigi Becali că n-ar trebui să renunțe la Tavi Popescu: „Așa îl vinde pe milioanele la care visează”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Octavian Popescu, fotbalistul celor de la FCSB, joacă în continuare sub așteptările patronului Gigi Becali.

Un fost jucător de la gruparea roș-albastră crede că milionarul din Pipera trebuie să rămână răbdător și va veni și momentul în care îl va vinde pe Tavi pe suma dorită.

Un fost jucător de la FCSB încearcă să-l convingă pe Gigi Becali că n-ar trebui să renunțe la Tavi Popescu și că fotbalistul său e o mină de aur: „Așa îl vinde pe milioanele la care visează”

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, nu este mulțumit în totalitate de prestațiile lui Octavian Popescu. Lucian Sânmărtean a vorbit la ProSport Live despre situația în care se află Tavi.

Fostul fotbalist de la gruparea roș-albastră susține că Popescu are niște calități incredibile și crede că Becali va obține bani frumoși pe el dacă va avea puțină răbdare și îl va aștepta să crească mai mult.

„E păcat. Ce am văzut la acest copil la antrenamente și la jocuri este de un alt nivel. Nu am crezut până când nu am luat contact cu el fizic și când nu am început să discutăm foarte mult despre percepția lui despre fotbal, despre viața, cum vede el fotbalul, dacă se poate implica, dacă are capacitate de sacrificiu pentru fotbal și mi-a lăsat o impresie foarte bună.

Calitățile lui sunt deosebite față de tot ce am văzut la echipa națională. Depinde și de echipa la care e, ce își dorește FCSB de la el. Dar eu cred că n-ar trebui evitat acest copil. Implicat foarte mult în jocurile echipei ca să crească să-l vândă la milioanele la care visează”, a dezvăluit Lucian Sânmărtean la ProSport Live.

Dacă talentul nu îl combini cu munca și te fură puțin… E o vârstă la care trebuie să îți pui rădăcinile. Dacă în loc să te gândești la fotbal îți iei o fată și stai cu ea… Nu știu, nu vreau să spun… Am fost toți tineri.

Dacă vrei să faci fotbal, chiar dacă ești căsătorit, trebuie să gestionezi relația de împreunare cu nevasta ta. Dacă vrei bani mulți din fotbal, trebuie să spui «Ne împreunăm o dată pe săptămână».

Dacă iei pe una și în fiecare seară împreunare, împreunare, împreunare, s-au dus seva și puterea. Mai ales acum, când fac tot felul de împreunări, de vai de noi. Eu niciodată nu m-am băgat în viața particulară. Și degeaba îi zici cuiva…

Dacă oamenii așa vor să facă, așa fac. Nu ai ce să-i faci. Eu le dau sfaturi. Cei cei vreți să deveniți milionari, dormiți separat, în camere separate. Și când vrea soția să vină la tine în cameră, să vină. Sau când vrei tu, te duci. Dar să nu dormi cu ea în cameră. Dacă stai cu ea în cameră, sari ca lupul pe oaie”, spunea Gigi Becali despre Tavi Popescu, potrivit Fanatik.

Publicat: 24 01. 2024, 23:00