Transferul lui Tavi Popescu la AC Milan nu e o variantă SF: „Sunt convins că îl monitorizează!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Mitran, colaboratorul ProSport LIVE, este de părere că transferul lui Octavian Popescu la AC Milan nu este o variantă SF.

După ce l-a vândut pe Dennis Man la Parma, Gigi Becali este aproape să mai dea o lovitură de zeci de milioane de euro.

Octavian Popescu a fost propus la AC Milan, formație la care evoluează în prezent Ciprian Tătărușanu, însă italienii nu sunt dispuși să plătească clauza pe care o are mijlocașul la FCSB în valoare de 100.000.000 de euro.

Transferul lui Tavi Popescu la AC Milan nu e o variantă SF

Italienii s-au arătat interesați de serviciile lui Octavian Popescu și ar transmis că ar putea să plătească 15 milioane de euro pentru un viitor transfer al internaționalului român, iar Mariu Mitran crede că acest lucru s-ar putea întâmpla pe viitor.

„Eu cred (n.r. că există interes din partea lui AC Milan) Trebuie să explic de ce cred. Marile cluburi monitorizează anual peste 500 – 600 de jucători tineri. Urmăresc astfel de cazuri. Nu e exclus deloc. Avem și niște porți deschise pe acolo. Eu cred, dar asta poate să însemne ceva sau poate să nu însemne nimic. Marile cluburi nu fac următorul pas până nu se confirmă niște pași din partea lui”, a spus Marius Mitran pentru ProSport LIVE.

Gigi Becali îl blochează pe Octavian Popescu la FCSB

Chiar dacă oferta venită din partea italienilor de la AC Milan este interesantă, Gigi Becali nu este dispus să renunțe la Octavian Popescu, fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,9 milioane de euro care a marcat 4 goluri în 17 meciuri jucate pentru FCSB în sezonul actual din Liga 1.

„Hai că nu vreau ca Tavi Popescu să o ia razna. Poate să îl caute și Barcelona sau Real Madrid. El este netransferabil. Nu o mai tot dați cu Slavia Praga că nu mă interesează nicio ofertă pentru el. Tavi trebuie să joace la noi și să ne ajute să câștigăm campionatul”, declara Gigi Becali pentru ProSport.

Publicat: 14 01. 2022, 09:30