Stelistul care îi dă peste nas lui Gigi Becali după ce patronul FCSB a spus că regula U21 e o mare tâmpenie: „Bănuții ăia tot în conturile lui intră”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a distrus regula U21 și i-a criticat dur pe cei din cadrul FRF.

Un fost jucător de la gruparea roș-albastră a reacționat numaidecât când a auzit declarația controversată a omului de afaceri din Pipera.

Stelistul care îi dă peste nas lui Gigi Becali după ce patronul FCSB a spus că regula U21 e o mare tâmpenie: „Bănuții ăia tot în conturile lui intră”

Recent, Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a spus că regula U21 e o mare prostie. Totuși, Lucian Sănmărtean nu este de acord cu declarația patronului de la gruparea roș-albastră.

Fostul mijlocaș al formației bucureștene a vorbit la ProSport Live despre acuzațiile lui Becali la adresa Federației în ceea ce privește existența acestei reguli.

Sănmărtean susține că regula U21 nu doar că ajută la dezvoltarea tinerilor și contribuie la creșterea fotbalului românesc, însă îi oferă lui Gigi Becali șansa de a-și vinde jucătorii tineri pe bani mulți.

„(n.r. despre regula U21) Ajută fotbalul românesc, bănuții care ar trebui să intre în conturile domnului Becali îi face tot cu acești tineri pe care îi tot blamează… Această regulă a crescut din punctul meu de vedere nivelul de la U20, U21 și echipa mare. Incorporată și cu calificarea…Adică ar trebui să vedem și plusul acestei reguli.

E o regulă perfectă din punctul meu de vedere pentru domnul Becali care a zis că fotbalul înseamnă bani, iar el are nevoie de bani. Tot cu acești copilași vinde”, a declarat Lucian Sănmărtean la ProSport Live.

„Păi, stai puțin! Trebuie să am patru atacanți sub 21 de ani? Asta e o mare tâmpenie!

Păi, ce fac? Știi ce făceam eu? Voiam să bag alt jucător. Un atacant. Dar mi-au zis ei «Ce facem? Pierdem cu 3-0!». Cum să pierd cu 3-0, mă? Buna mea credință s-a văzut. Eu am băgat un jucător U21. Dar dacă tu ai ceva la cap și nu respecți legea… Ai nebunie!

Eu am băgat un jucător sub 21 de ani, după care am mai băgat unul. Ce să fac? Să pierd meciul că vrei tu? E chestie de bani. Eu vreau să câștig bani. Nu există așa ceva în lume! E prea mare dictatura”, a spus Gigi Becali despre regula U21.

Publicat: 04 03. 2024, 22:50