Steliano Filip, criticat dur de către un fost conducător al lui Dinamo: „A trecut o lună, ești tot blocat psihic!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Cristian Bobar, președinte CSM Reșița și fost director sportiv la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre situația lui Steliano Filip, fundașul stânga în vârstă de 27 de ani al „câinilor”.

ProSport a oferit în exclusivitate un interviu cu Steliano Filip, jucător care a anunțat că nu mai vrea să rămână la Dinamo, motivând prin faptul că este extenuat psihic.

Cristian Bobar consideră inadmisibilă atitudinea lui Steliano Filip, jucător pe care îl cunoaște, cu care a colaborat și spune despre el că s-a schimbat.

Steliano Filip, criticat dur de către Cristian Bobar, fost director sportiv la Dinamo

Cristian Bobar i-a transmis lui Steliano Filip că ar trebui să își respecte contractul până la final.

„Chiar nu știu ce să spun. Mi-e greu să cred că Steliano s-a schimbat atât de mult, dacă este așa, față de cum îl știam. Ce cred eu astăzi e că nu e în regulă cu el cu blocajul acesta psihic. Ok, a trecut o săptămână, două, trei, o lună… Ești tot blocat psihic. Nu! Steliano are contract, trebuie să joace.

Am înțeles că Flavius a încercat să îl bage la antrenamente, nu era cu gândul acolo… Mă așteptam de la Steliano Filip să fie mai puternic un pic și să treacă peste. Bine, și el a fost înjurat de suporteri, dar când ești la Dinamo și vrei la un club mare, îți asumi aceste lucruri, pentru că ești poate cel mai mare club din România.

Poate îi trebuia o perioadă de liniște, de vacanță, de o săptămână, dar trebuia să dea drumul la treabă, pentru că eu știu că astă-vară sau acum câteva luni Steliano Filip a avut o ofertă de la FC Argeș, dacă nu mă înșel, pe un salariu mult mai mare decât ce avea la Dinamo și el mi-a zis: «Eu nu plec de aici, pentru că sunt la Dinamo și Dinamo e un club la care țin foarte mult». Și uite că s-a schimbat în câteva luni”, a spus Cristian Bobar, la ProSport Live.

Publicat: 26 01. 2022, 22:41