Se anunță Apocalipsa în fotbalul românesc după eliminarea rușinoasă a Farului lui Gică Hagi: „Nici pe Malta nu o batem în următorii ani!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

În direct la ProSport Live, Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România, a anunțat, în stilul caracteristic, „Apocalipsa” pentru fotbalul românesc, după ce Farul lui Gică Hagi a fost eliminat de Sheriff Tiraspol în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 1-0 în primul meci, disputat pe teren propriu.

Se anunță Apocalipsa în fotbalul românesc după eliminarea rușinoasă a Farului lui Gică Hagi: „Nici pe Malta nu o batem în următorii ani!”

„Oracolul din Bălcești” susține că, în condițiile în care fotbalul românesc va continua pe aceste trend descendent din ultimii ani, sunt șanse destul de mari ca în scurt timp naționala țării noastre să nu mai fie capabilă să dispună nici de naționale precum Malta, adică mult mai slab cotate, măcar pe hârtie.

Dumitru Dragomir a venit și cu o soluție pentru oprirea declinului fotbalului din România. El susține că este nevoie ca Guvernul să facă investiții majore pentru dezvoltarea sectorului juvenil, nu doar când vine vorba despre acest sport, ci la modul general, la toate disciplinele sportive.

„S-a dovedit că nu avem pic de forță, nu avem moral de competiție înaltă, nu avem nimic. Pentru a avea ceva, trebuie ca politicul să aloce 200-250 de milioane de euro pentru sportul juvenil și atunci vom avea și noi. Să fie antrenorii bine plătiți, să fie hrană, să poți să bagi forța în ei de la 13-14 ani și așa mai departe.

Să dea Dumnezeu să trăiesc eu până mai văd o echipă în primăvara europeană. Dacă nu ne luăm măsuri, nici pe Malta nu o batem în următorii 10-15-25 de ani. S-ar putea ca Steaua lui Becali (n.r.  FCSB), după meciul pe care l-am văzut cu echipa lui Mititelu, s-ar putea să facă o figură frumoasă (n.r. în Conference League)”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.

Publicat: 19 07. 2023, 22:45
Actualizat: 20 07. 2023, 00:39