Reacție genială după ce Dan Șucu a anunțat că investește 10 milioane de euro la Rapid și se luptă la titlu în sezonul viitor: „Show me the money!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Șucu le-a promis suporterilor giuleșteni că în sezonul 2023 – 2024 Rapid se va lupta titlu în Superliga și, de asemenea, a transmis că pregătește investiții de 10 milioane de euro în vară.

Poate câștiga Rapid titlul în sezonul viitor? Reacție după ultimul anunț făcut de Dan Șucu

Dan Șucu, om de afaceri care deține 50% din acțiunile clubului de fotbal Rapid, le-a răspuns recent fanilor giuleșteni la un set de întrebări și, printre altele, a anunțat că în sezonul următor echipa se va lupta la titlu.

Declarațiile au fost făcute prin intermediul unui videoclip postat pe canalul de Youtube „FC Rapid 1923” și s-au împrăștiat cu rapiditate. Plecând de la afirmațiile lui Dan Șucu, Marius Avram a avut o reacție genială. Invitat în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii ProSport Live, fostul arbitru FIFA a transmis că acționarul Rapidului trebuie mai întâi să scoată banii la înaintare și apoi să vorbească de obiective.

„E o replică celebră într-un film: «show me the money», deci trebuie să schimbe bugetul, pentru că dacă vrei să ai jucători de valoare, ca să câștigi titlul, trebuie să bagi bani, este un lucru demonstrat. Trebuie să aduci jucători de valoare, aceștia cer contracte mari. Deci el trebuie să investească mai mulți bani.

Am văzut discuții despre diverse parteneriate pe care le gândește sau nu știu dacă sunt discuții inițiate, dar cel puțin în mintea lui există în momentul de față, să facă parteneriate cu echipe mari, probabil gândindu-se că va lua niște jucători care să joace la Rapid pe bani puțini sau gratis și să le plătească doar salariile. Mă gândesc că poate din punct de vedere economic așa gândește, dar cu siguranță acesta este principalul lucru pe care trebuie să îl facă: să bage mai mulți bani în transferuri de jucători ca să aducă jucători cu adevărat valoroși care să se lupte la titlu”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Dan Șucu intenționează să investească 10 milioane de euro în vară

Dan Șucu are planuri foarte mai pentru Rapid. Omul de afaceri intenționează să facă din echipa giuleșteană o forță a României, dar și o grupare de temut la nivel european:

„Planul este ca în 5 ani de zile să ajungem o echipă de top a Europei. Vom crește de la an la an nivelul investițiilor și ne vom atinge scopul final. Sunt un om al investițiilor pe termen lung și consider că trebuie să ai claritate când îți dorești ceva pentru a ști cum să te organizezi.

Pentru că fără organizare nicio sumă de bani nu e suficientă! Echipa actuală poate gestiona un buget de 10 milioane de euro, dar nu poate mai mult. Nici 20 și în niciun caz nici 30 de milioane. Vom aduce oameni capabili sa realizăm ce ne-am propus!

Este exclus ca Rapid să nu progreseze. Uitați-vă puțin la ce s-a întamplat în ultimii ani și veți vedea că Rapid a făcut cel mai rapid progres din fotbalul românesc! Rapidul progresează rapid și începând cu anul următor ne vom lupta pentru titlu în permanență. Anul următor investim 10 milioane de euro. Este total inacceptabil să nu luptăm pentru titlul de campioană”, a declarat Dan Șucu, potrivit canalului de Youtube „FC Rapid 1923”.

Publicat: 03 04. 2023, 21:00