Finanțatorii de la Rapid, forțați de fostul președinte al clubului să facă transferuri de urgență! „Dacă va fi același «11», nu văd șanse să prindă primele trei locuri” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid nu a făcut niciun transfer în această iarnă, iar fostul președinte Dinu Gheorghe avertizează că, în acest ritm, giuleștenii nu vor prinde nici măcar un loc pe podium în Superliga.

Rapid, forțată de Dinu Gheorghe să facă transferuri de urgență! „Dacă va fi același «11», nu văd șanse să prindă primele trei locuri”

Invitat în studioul ProSport Live, Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid, a transmis că giuleștenii trebuie să transfere de urgență pentru ultima parte a sezonului, dacă visează să câștige titlul în anul centenarului.

Pe aceeași lungime de undă a fost și impresarul Florin Manea, care spune că nu ar fi pentru prima dată când conducerea clubului ar alege să nu cheltuie bani – deși circumstanțele o cer.

„Sunt surprins că nu văd nicio mișcare pe piața de transferuri (n.r. la Rapid). Aștept un Rareș Ilie, nu știu dacă îl vor aduce, nu știu ce motive au financiar, chiar dacă sunt garanții că echipa poate aduce pe oricine.

În clipa de față, dacă nu se schimbă… Rapidului îi trebuie ceva nou în această perioadă pentru că, dacă va fi același «11», nu văd șanse să prindă primele trei locuri, asta înseamnă out din Europa.

Le trebuie acel număr 10 pe care nu îl au în clipa de față. Ioniță e clar că nu poate să joace acolo, el poate să vină mai bine din bandă”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

„Mi se pare că mai au nevoie și mi se pare că arătam bine din gură, că avem bani și suntem consolidați. Dacă stau să mă gândesc, ce transferuri sunt reușite la Rapid? Când vrei să iei campionatul, e centenarul… Același lucru i l-am zis domnului de care nu vreau să mă mai iau (n.r. finanțatorul Rapidului, Victor Angelescu). Eram la două puncte în iarnă de UTA și i-am zis să investească 200.000 de mii, să ia doi jucători care să facă diferența, pentru că, dacă nu, dădea iar 2 milioane anul următor.

Până și actorii ăia care au cumpărat-o pe Wrexham, din Anglia, știu mai bine. Eu zic că îți trebuie un atacant, îți mai trebuie o bandă, un mijlocaș defensiv”, a declarat Florin Manea, la ProSport Live.

Publicat: 10 01. 2023, 22:43