Marius Mitran a dezvăluit cele două greșeli care l-au costat pe Edi Iordănescu: „A fost un experiment! Eu cred că a greșit” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Prima reprezentativă a României a înregistrat un nou rezultat rușinos marți, 14 iunie, în Liga Națiunilor. Selecționata lui Edi Iordănescu a fost învinsă de Muntenegru cu scorul de 3-0, pe stadionul Rapid-Giulești.

Stefan Mugosa, un vârf care evoluează la Incheon United, în Coreea de Sud, a fost eroul adversarei noastre. Fotbalistul a reușit un hat-trick, primul în tricoul echipei naționale, aducând echipei cele trei puncte.

Edi Iordănescu a fost ținta unui val de critici, în urma celor patru meciuri disputate de echipa națională. România nu a reușit decât o singură victorie, cu Finlanda, în care a marcat și unicul gol din această campanie a Ligii Națiunilor.

Marius Mitran a dezvăluit cele două greșeli care l-au costat pe Edi Iordănescu: „A fost un experiment! Eu cred că a greșit” | EXCLUSIV ProSport Live

Prezent la emisiunea ProSport Live, Marius Mitran a dezvăluit cele două greșeli care l-au costat pe Edi Iordănescu. Acesta consideră că selecționerul trebuia să ofere mai multe șanse și altor fotbaliști convocați la lot, în condițiile în care rezultatele nu au fost satisfăcătoare, și acuză prezența pe teren în toate meciurile a lui Florin Niță și a căpitanului, Vlad Chiricheș.

„La noi nu a fost un expeiment voit, dar a fost un experiment. Eu sunt sigur că Edi a vrut să câștige, a vrut să obțină cât mai multe puncte. A avut mai multe în cap, dar eu cred că a greșit. Nu trebuia să joace toate partidele cu Niță, în niciun caz nu trebuia să joace cu Chiricheș toate partidele, dar asta arată că a vrut să se agațe de fiecare meci. El trebuia să își ia un timp.

El nu le-a dat șanse nici  măcar în amicale, l-a ținut tot pe Niță în poartă, l-ai ținut și pe Chiricheș. Încearcă să schimbi pentru că timpul nu te va ierta și uite că a ajuns la zid”, a spus Marius Mitran pentru ProSport LIVE.

Prima reprezentativă a României va mai avea de disputat două jocuri în această ediție a Ligii Națiunilor. „Tricolorii” vor întâlni Finlanda și Bosnia și Herțegovina, în luna septembrie.

Publicat: 15 06. 2022, 22:47
Actualizat: 15 06. 2022, 23:10