Presiune mare pe Istvan Kovacs, după ce a fost delegat la Manchester City – Real Madrid: „Este testul final!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a aplaudat delegarea lui Istvan Kovacs la meciul dintre Manchester City și Real Madrid.

Istvan Kovacs a fost delegat să arbitreze meciul dintre Manchester City și Real Madrid, din cadrul semifinalelor Ligii Campionilor, programat marți, 26 aprilie, de la ora 22:00, pe Stadionul Etihad.

Marius Avram este de părere că această partidă este un test pentru Istvan Kovacs.

Marius Avram pune presiune pe Istvan Kovacs, după ce a fost delegat la Manchester City – Real Madrid

„Pentru Istvan Kovacs este o performanță extraordinară. Este testul final înainte de Campionatul Mondial. Înseamnă că e pe o listă scurtă pentru a merge la acest turneu final. Ar fi extraordinar. Arbitrii fac și ei parte din acest fenomen. Este delegat iar la Manchester City. Au încercat să-l testeze la meciul cu Atletico, au fost căderi teatrale, dar nu s-a lăsat influențat.

I se potrivește acest meci foarte bine. El are posibilitatea să-și arate calitățile fizice. Este într-o formă foarte bună. În ultimii ani, parcursul lui internațional a fost foarte bun și a crescut de la an la an, nu s-a plafonat. Este premiat acum cu această semifinală fantastică. Au făcut o analiză serioasă și au hotărât că este în stare să ducă acest meci”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

„Mă bucur pentru Kovacs. Îi doresc să ajungă la Campionatul Mondial, măcar așa să fim prezenți și noi acolo. A avut o creștere constantă. L-am cunoscut într-un meci Brașov – Rapid, în 2008, toamna. L-a eliminat pe Ilyeș, de la noi. Eram președinte la Brașov, iar frustrarea se manifestă în acele momente. Explicațiile erau clare, dialoga, chiar dacă părea rigid în teren. Intram în cabina arbitrilor, cu observatorul de față. Am intrat cu ideile mele și am ieșit jumătate convins că are dreptate el. Din păcate, după el și Hațegan este un hău… nu văd pe nimeni care să se apropie. N-aș separa acest cuplu”, a spus și Dinu Gheorghe, prezent în studio.

Publicat: 26 04. 2022, 22:26
Actualizat: 26 04. 2022, 22:26