Marele minus pe care l-a identificat Gigi Becali la Siyabonga Ngezana: „Nu prea are asta” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Marele minus pe care l-a identificat Gigi Becali la Siyabonga Ngezana a fost dezvăluit chiar de către patronul de la FCSB, în direct la ProSport Live.

Marele minus pe care l-a identificat Gigi Becali la Siyabonga Ngezana: „Nu prea are asta”

Finanțatorul vicecampioanei României a început prin a spune din nou că îl apreciază foarte mult pe fundașul central sud-african care s-a impus ca titular la echipa roș-albastră în ultimele etape de Superliga, dar ulterior a scos în evidență și că acesta încă nu are destul curaj pentru a ieși cu mingea la picior din apărare, așa cum își dorește el foarte mult.

Pe de altă parte, Becali a apreciat că Ngezana este în continuare în plin proces de adaptare la rigorile fotbalului european și astfel s-a arătat optimist cu privire la faptul că jucătorul în vârstă de 26 de ani va reuși în scurt timp să ajungă la un nivel bun și din acest punct de vedere.

„Îmi place stilul lui de joc, foarte vioi, iute, o să joace mai bine, să iasă cu mingea la picior, nu prea are curaj. Este un jucător valoros, dar în formare pentru Europa, se formează acum pentru Europa”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Anunț important pentru Florinel Coman

Anterior, în cadrul aceleiași intervenții telefonice, finanțatorul liderului din Superliga a anunțat și că își dorește ca Octavian Popescu să revină în perioada următoare pe poziția sa de bază, cea de „extremă” stângă, ceea ce înseamnă că Florinel Coman va fi forțat în centrul liniei ofensive.

Păi da’ nu avem de ales, nu putem să îl ținem pe Tavi, și-a revenit aseară (n.r. la meciul cu Sepsi), el joacă bine în stânga, trebuie să îi facem loc lui Tavi și atunci obligatoriu să joace Coman vârf, dar trebuie vorbit cu el dacă vrea să joace. Până la urmă nu are de ales”, a mai spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Publicat: 25 09. 2023, 21:07
Actualizat: 25 09. 2023, 21:44