Louis Munteanu, îndemnat să se transfere la FCSB sau Rapid! Gigi Becali și Dan Șucu riscă să rămână fără atacantul pe care se bat. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Louis Munteanu a intrat în vizorul mai multor cluburi importante din Superliga României, printre care FCSB și Rapid București. Cu toate acestea, fotbalistul este sfătuit să nu semneze cu una dintre cele două formații.

Gigi Becali a vorbit despre tânărul fotbalist, pe care și-l dorește pentru a întări echipa pentru a ataca grupele UEFA Champions League.

Louis Munteanu, sfătuit să nu semneze cu FCSB sau Rapid!

FCSB este la un pas de obținerea titlului de campioană a României, după o așteptare de nouă ani. Astfel, Gigi Becali a declarat că dorește să transfere mai mulți jucători, dorind să ajungă în grupele UEFA Champions League.

La scurt timp după declarațiile făcute de latifundiarul din Pipera, și oficialii Rapidului au declarat că sunt interesați de serviciile tânărului fotbalist.

Cu toate acestea, Louis Munteanu este sfătuit să caute alt angajament, la o echipă din străinătate, sau să rămână la Farul Constanța echipa lui Gică Hagi, unde dă randament foarte bun.

Prezent în studioul ProSport Live, fostul atacant Liviu Ganea a vorbit despre tânărul fotbalist, pe care l-ar vedea evoluând și la o formație din Serie B, comparându-l cu Dennis Man, care traversează pe perioadă foarte bună la Parma și a intrat în atenția unor echipe importante din Serie A și din alte campionate puternice ale Europei.

„Poate Louis Munteanu se potrivește cel mai bine cu Gică Hagi. A jucat la Farul, Gică știe foarte bine cum să obțină totul de la un jucător. Vedem că au mai fost jucători care au funcționat foarte bine la Gică Hagi, iar în altă parte nu au dat randament. Louis Munteanu are reale calități, îl ajută și vârsta și ar trebui să facă pasul următor. Ar trebui să meargă în străinătate și să rămână acolo. Dacă ar juca în Serie B și ar da goluri, ar fi foarte interesant. Din Serie B ar putea ajunge foarte ușor în Serie A, dacă ar reuși să marcheze. La fel ca Dennis Man, care poate face următorul pas, pentru că joacă foarte bine la Parma”, a declarat Liviu Ganea, la ProSport Live.

Publicat: 10 04. 2024, 23:41