Liviu Ungurean „Bocciu” ar fi cercetat penal din alte motive decât pirotehnia! Teoria unui lider de galerie rivală cu Rapidul. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Un lider de galerie a lansat ipoteza că Liviu Ungurean „Bocciu” ar fi cercetat penal din alte motive decât folosirea materialelor pirotehnice de galeria Rapidului.

DIICOT a descins, ieri dimineață, în casele a 17 suspecți de formare a unui grup infracțional organizat care avea scopul de introducere a petardelor și fumigenelor pe arenele sportive din țară. În dosar se află și numele lui Daniel Niculae, iar președintele Rapidului va fi cercetat în libertate.

Liviu Ungurean „Bocciu” ar fi cercetat penal din alte motive decât pirotehnia! Teoria unui lider de galerie rivală cu Rapidul

Dorin Taban, liderul de galerie de la CSA Steaua, consideră că materialele pirotehnice conferă un spectacol, însă, acesta este de părere că petardele și torțele nu ar trebui aruncate în teren. De asemenea, Dorin Taban consideră că omologul său din tabăra Rapidului, Liviu Ungurean, alias „Bocciu”, ar fi cercetat din alte motive decât materialele pirotehnice în stadioane.

„Spectacolul tribunelor il dau pirotehnicele. Ca sunt ilegale sau nu sunt, s-au dat in decursul anilor si se vor da în continuare. Problema mai gravă, din punctul meu de vedere, este ca nu trebuie aruncate în teren. Adică și noi să respectăm un cod al bunului simț.

La ce s-a întamplat acum cu Liviu, cu Bocciu, cred ca are alta natura, nu strict a stadioanelor si a fumiginelor. Ca daca luam istoria pirotehnicelor nu au fost accidente. Deci, afară te prinde cu ea, primești amendă, asta-i tot. La noi primești și interdicție și amendă mai mare decât afară”, a declarat Dorin Taban la ProSport Live.

Liderul peluzei Sud Steaua a mărturisit că nu au apelat niciodată la ajutor din partea clubului sau a unor oameni din club pentru a introduce torțe și fumigene în interiorul arenelor. De asemenea, Dorin Taban susține că în peluza Sud Steaua este cultivat deja ca materialele pirotehnice să nu mai fie aruncate în teren.

„Niciodată nu am apelat la conducere sau la sportivi. Noi am mers pe riscul fiecăruia.

Am folosit la fiecare meci (n.r. materiale pirotehnice), noi nu am aruncat în teren. Cine a riscat și a fost descoperit, a platit pe cont propriu. Își asumă”, a declarat Dorin Taban la ProSport Live.

Jandarmeria a amendat clubul Rapid București, după ce s-au folosit materiale pirotehnice în derby-ul cu FCSB

În derby-ul din ultima etapă a sezonului regular, Rapid București a fost amendată cu suma de 48 de mii de euro, în urma folosirii torțelor și fumigenelor. De asemenea, firma de pază care a participat la organizarea partidei, a primit o contravenție în valoare de 14 mii de euro.

Petarde și torțe au fost aruncate în teren atât de fanii Rapidului cât și ai celor de la FCSB. Chiar înainte de startul meciului, două petarde au explodat în careul lui Ștefan Târnovanu, iar, în prima repriză, tot o petardă era să îl rănească pe Jayson Papeau, în momentul în care trebuia să execute un corner.

„Patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv. În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, a precizat Jandarmeria Română, la începutul acestei săptămâni.

Publicat: 15 03. 2024, 21:33