Laszlo Dioszegi mai face o victimă în cazul Marius Ștefănescu! Patronul de la Sepsi a șters un alt nume uriaș din Superliga de pe lista posibilelor destinații ale fotbalistului, după ce FCSB și-a luat deja adio de la jucător: „Nu îmi doresc să ajungă la ei!”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Laszlo Dioszegi mai face o victimă în cazul jucătorului Marius Ștefănescu. Patronul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe a șters un alt nume uriaș din Superliga de pe lista posibilelor destinații ale fotbalistului, după ce FCSB și-a luat deja adio de la jucător.

Astfel, acesta a declarat că nu își dorește ca Marius Ștefănescu să ajungă la formația care în trecut și-a manifestat interesul pentru serviciile jucătorului.

Laszlo Dioszegi mai face o victimă în cazul Marius Ștefănescu!

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, mai face o victimă în cazul jucătorului Marius Ștefănescu. După ce a declarat ă fotbalistul nu va ajunge la FCSB, patronul covăsnenilor a dezvăluit că încă un club a primit interzis la transferul lui Marius Ștefănescu.

Laszlo Dioszegi s-a arătat extrem de deranjat de afirmațiile făcute de conducătorii clubului Rapid București și a declarat, într-o intervenție telefonică la ProSport Live, că jucătorul nu va ajunge în Giulești cât timp el este conducătorul formației Sepsi Sf. Gheorghe.

„Domnul Becali a spus că ne oferă o sumă de 800.000 de euro, din ce îmi amintesc, în schimbul lui Ștefănescu, la un moment dat, când am avut o discuție de trei minute. Am zis că vom discuta, că nu este de vânzare decât în vară. Astfel, discuția a rămas pe loc. Eu am zis mereu că 100% Ștefănescu nu va ajunge la FCSB, pentru că onoarea mea valorează mai mult decât o sumă pe care o putem primi de la FCSB. Astfel, vom demonstra că nu au avut dreptate.

După ce a spus domnul Angelescu, nici la Rapid nu îmi doresc să ajungă. Sper să meargă la un club mare din străinătate. Nu are relevanță cât a oferit FCSB sau Rapid, pentru că nu dorim să îl vindem pe Ștefănescu decât în vara viitoare”, a declarat Laszlo Dioszegi, la ProSport Live.

Ce planuri are Laszlo Dioszegi pentru Marius Ștefănescu

Patronul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe a dezvăluit că Marius Ștefănescu ar putea ajunge într-un alt campionat al Europei. Astfel, conducătorul covăsnenilor susține că un impresar cu legături puternice în campionatele din Olanda, Belgia sau Franța s-a interesat de fotbalist și că îl va propune la echipe din Europa.

„Ștefănescu va pleca de la Sepsi doar în vară, atunci vom putea să primim oferte pentru el. Sperăm să ajungă la un club mare din străinătate. Am discutat cu impresar, care îl va propune la cluburi din Olanda, Germania, Franța sau Belgia”, a mai spus conducătorul covăsnenilor, la ProSport Live.

Publicat: 20 03. 2024, 21:11
Actualizat: 20 03. 2024, 22:54