Jucătorul fără de care FCSB nu poate să „respire”: „Este și un titular incontestabil al echipei naționale!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre importanța lui Darius Olaru, mijlocașul în vârstă de 24 de ani, la FCSB, în contextul absenței sale la partida cu Universitatea Craiova.

Jucătorul fără de care FCSB nu poate să „respire”: „Este și un titular incontestabil al echipei naționale!”

Meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova s-a disputat duminică seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 26 din Superliga și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Malcom Edjouma, în minutul 2, respectiv Iulian Cristea (autogol), în minutul 90+1.

Darius Olaru a fost suspendat pentru această partidă ca urmare a cartonașului galben încasat în etapa precedentă.

Întrebat dacă Darius Olaru este un jucător indispensabil pentru FCSB, Dinu Gheorghe a răspuns afirmativ și, mai mult decât atât, a explicat că acesta nu ar trebui să lipsească din primul „11”  al echipei naționale.

(n.r. Este Darius Olaru un jucător indispensabil în jocul lui FCSB?) Da. Și eu spun că este și un titular incontestabil al echipei naționale, în momentul de față, dacă ne uităm la ce concurență e pe cele două posturi de inter, ce joacă el. Nu văd pe nimeni… Cicâldău apare, nu apare. Maxim vine după povestea aceasta care s-a întâmplat în Turcia și el e afectat probabil și nu știu cât de bine va fi în martie. Eu zic că Stanciu va fi alt jucător cu potențial de titular. În China, am înțeles că s-a cam întrerupt campionatul. Deci, nu știu ce soluții sunt. Dar este un mijlocaș bun de tot în clipa de față”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

„Cuvântul ăsta «indispensabil», pentru o echipă de talia lui FCSB… Nu ar trebui să fie așa, deși este, dar eu spun că nu ar trebui, pentru că o echipă care se bate la titlu, o echipă de tradiție, o echipă cu buget mare, ar trebui să aibă întotdeauna un plan B, ar trebui să aibă întotdeauna jucători pregătiți să intre de pe bancă”, a spus și Marius Avram, la ProSport Live.

Cotat la 5.3 milioane de euro, Darius Olaru a jucat 23 de meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga, reușind să înscrie un singur gol.

În stagiunea precedentă, Darius Olaru a marcat șase goluri în cele 36 de partide jucate pentru FCSB în campionat.

 

Publicat: 20 02. 2023, 21:45
Actualizat: 20 02. 2023, 23:28