Jucătorul de la FCSB, făcut pachet de Gigi Becali! Plecarea în iarnă e iminentă, după ce l-a scos din minți pe patron: „Cum să dai cu pieptul la adversar, mă?” VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Jucătorul de la FCSB l-a dezamăgit crunt pe Gigi Becali, astfel că va pleca în mod sigur de la echipă.

Vicecampioana României are un traseu de vis, fiind prima în clasamentul din Superliga, la cinci puncte în fața principalei urmăritoare CFR Cluj.

Cu toate acestea, Gigi Becali vrea să facă unele transferuri, iar unul dintre fotbaliștii lui are plecarea ca și semnată.

Jucătorul de la FCSB, făcut pachet de Gigi Becali! Plecarea lui Andrea Compagno e iminentă, după ce l-a scos din minți pe patron: „Cum să dai cu pieptul la adversar, mă?”

Gigi Becali i-a făcut deja bagajele lui Andrea Compagno, atacantul de la FCSB, care în ultima perioadă l-a dezamăgit crunt. Italianul nu a fost trecut pe linie moartă și a jucat sporadic în ultima vreme, fiind chiar decisiv în victoria obținută în fața lui Dinamo, 1-0, când a scos lovitura liberă din care Florinel Coman a marcat singurul gol al derby-ului. Cu toate acestea, Gigi Becali nu îl mai vrea pe Andrea Compagno și a anunțat, totodată, că va aduce în mod sigur un fotbalist pentru ofensivă în această iarnă.

Invitat în cadrul emisiunii ProSport Live prin legătură telefonică, Gigi Becali a explicat de ce fotbalistul cumpărat de la FC U Craiova are zilele numărate la FCSB.

„Dacă tu dai toate mingile la adversar din preluare? Cum să dai cu pieptul la adversar, mă? Cu pieptul preiau și dacă o pierd pe urmă nu e problemă! Dar, dacă dai pasă cu pieptul… Și dacă toate mingile pe care le preiei le dai la adversar… Nu e în regulă asta!”, a tunat Gigi Becali, la ProSport Live.

Am făcut o ofertă la un jucător din străinătate, un atacant, acum să vedem, așteptăm răspunsul. Pentru ceilalți jucători, nu. Nu e ceva grabă, nu ne hazardăm. E cam genul de jucător al celor de la CFR Cluj, ăla african. Otele, cam în genul lui e, dar e mai bun, e mai tehnic.

Gigi Becali, la ProSport Live

Publicat: 28 11. 2023, 21:00