Jucătorii aduși de Dinamo de la Gaz Metan, lăudați de un fost oficial al „câinilor”: „Sunt peste ceea ce au ei la ora actuală!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo a adus trei jucători de la Gaz Metan Mediaș, după ce aceștia au primit dezlegări din partea conducerii clubului, iar fostul președinte Dinu Gheorghe spune că nivelul valoric al echipei a crescut.

Răzvan Grădinaru, Vlad Morar şi Gabriel de Moura au semnat cu Dinamo și au șanse mari să debuteze în tricoul alb-roșu chiar împotriva fostei lor echipe, vineri seara de la 19:55. Invitat în studioul ProSport Live, Dinu Gheorghe este de părere că aceștia sunt mai valoroși decât ce avea deja Dinamo la dispoziție, dar avertizează că Flavius Stoican va trebui să îi integreze într-un timp scurt.

Fostul oficial de club susține că fundașul dreapta Gabriel de Moura este titular de drept, în condițiile în care Marius Tomozei s-a accidentat serios și va lipsi o perioadă bună.

Dinu Gheorghe laudă transferurile făcute de Dinamo

Dinu Gheorghe spune că Dinamo a făcut trei transferuri reușite, după ce i-a adus pe Răzvan Grădinaru, Vlad Morar şi Gabriel de Moura de la Gaz Metan Mediaș. Cu toate acestea, invitatul ProSport Live spune că nu se așteaptă ca primul dintre aceștia să aducă un mare plus.

„Eu spun că Dinamo trebuie să fie atentă în continuare, să nu vină Clinceni peste ei. Să vedem dacă acești jucători aduc un plus echipei. Au un atu față de ceilalți jucători pentru că au jucat meci de meci. Stoican trebuie să integreze acești jucători. Să apreciem că au făcut niște eforturi, au adus jucători care sunt peste ceea ce au ei la ora actuală.

Moura vine pe un post unde e servit, nu trebuie să facă niciun efort ca să fie titular. O să fie un plus. Poate o să și greșească, dar pentru jocul colectiv și pentru Dinamo este un plus. Clar! E puțin dezordonat, are lipsă de concentrare în timpul jocurilor. La Dinamo este extrem de util în acest moment.

Grădinaru este un jucător talentat, la 17-18 ani era văzut un jucător de perspectivă. S-a plimbat pe la tot felul de echipe, dar nicăieri nu a adus un plus ca să fie jucătorul vedetă al echipei. Este un jucător de lot.

Am promovat cu Morar la Rapid. E un jucător talentat, puternic, marchează destul de des, dar e capricios. Nu e obraznic, dar e dificil. Se comunică greu cu el și îi place să facă cam ce vrea el. Vine de la o echipă care nu a marcat foarte mult, nu a jucat nici meci de meci. Eu zic că poate să fie o soluție lângă Ivanovski. Sunt jucători cu talie amândoi”, a declarat Dinu Gherghe, în cadrul ProSport Live.

Publicat: 16 02. 2022, 22:42