Ieșirile nervoase l-au făcut pe Cristi Săpunaru să rateze transferuri importante în Europa: „I-au afectat cariera într-un mod grav!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Cristi Săpunaru (38 de ani) ar fi putut să aibă o carieră mult mai mare dacă nu ar fi avut ieșirile nervoase care l-au făcut celebru, apreciază Dinu Gheorghe.

Veteranul Rapidului a fost în centrul atenției după meciul cu FC U Craiova, când a avut o adevărată criză de nervi și s-a dat în spectacol atât pe teren, cât și pe tunelul de acces la vestiare.

Acesta nu este primul episod de această natură în care este implicat Cristi Săpunaru, căpitanul formației de lângă Podul Grant. Invitat în studioul ProSport Live, fostul conducător de club Dinu Gheorghe a vorbit despre acest subiect și a spus că apărătorul ar fi putut juca la cluburi mult mai importante dacă ar fi fost capabil să își strunească pornirile agresive.

Ieșirile nervoase l-au făcut pe Cristi Săpunaru să rateze transferuri importante în Europa: „I-au afectat cariera într-un mod grav!”

Cristi Săpunaru ar fi putut pleca de la FC Porto la echipe cel puțin la fel de puternice, a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.

Fostul conducător de club este convins că veteranul Rapidului ar fi putut să aibă o carieră chiar mai bogată, cu toate că fotbalistul are în palmares Cupa UEFA câștigată în tricoul lui FC Porto.

„Săpunaru este un jucător emblematic pentru Rapid, un jucător de echipa națională. Păcat de aceste derapaje ale lui care i-au afectat cariera într-un mod grav. Numai ce s-a întâmplat la Porto. El putea să fie un jucător de nivel european, să se plimbe pe la echipe… El putea, de la Porto, să se ducă la trei-patru echipe de acel nivel, nu pe la Zaragoza, pe unde s-a dus… A venit la Rapid, a plecat. Putea să joace la echipe de acest nivel dacă nu avea aceste derapaje.

Eu l-am adus la Rapid de la FC Național, dar am lucrat foarte puțin cu el. Nu am colaborat, am lucrat împreună doar trei-patru luni”, a declarat Dinu Gheorghe, în cadrul ProSport Live.

Publicat: 12 09. 2022, 22:18
Actualizat: 12 09. 2022, 22:18