Helmut Duckadam îl cere pe Octavian Popescu la echipa națională: „Este singurul jucător din România care chiar face asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre Octavian Popescu, atacantul în vârstă de 19 ani al lui FCSB.

„Eroul de la Sevilla” este de părere că Tavi Popescu ar trebui să fie convocat de către Edi Iordănescu la prima reprezentativă.

Helmut Duckadam s-a arătat impresionat de felul în care driblează Octavian Popescu și spune despre el că e singurul fotbalist din România care mai face asta.

Helmut Duckadam îl cere pe Octavian Popescu la echipa națională

Totuși, fostul mare portar a explicat că nu insinuează că acesta ar trebui să și joace la prima reprezentativă, însă trebuie luat în anturajul echipei naționale de seniori.

„(n.r. întrebat dacă Octavian Popescu ar trebui să fie convocat la prima reprezentativă) Cu siguranță. Da. El are o singură problemă: oscilează de la meci la meci, deci în momentul în care va prinde o constanță, nu să facă un meci senzațional, cum a făcut în ultimele partide, dar să aibă un nivel ridicat, cu siguranță este una dintre soluții, pentru că este singurul jucător din România care într-adevăr driblează, poate să scoată om din joc, are șut. Și, sigur, nu în ultimul rând sau poate chiar în primul rând, trebuie să rămână modest, pentru că acest lucru îl poate ajuta în viitor.

Eu nu am spus să fie în primul 11, dar să fie în lot. Să fie acolo, să simtă atmosfera de la lot și sunt convins că Edi îl va folosi dacă va crede de cuviință acest lucru”, a spus Helmut Duckadam, la ProSport Live.

Publicat: 15 02. 2022, 22:47