Gigi Becali, pus în gardă după ce l-a transferat pe Malcom Edjouma la FCSB: „Gică Hagi nu a văzut nimic la el! Până acum, jucătorii veniți de la Botoșani n-au rupt gura târgului!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali l-a adus la FCSB pe Malcom Edjouma de la FC Botoșani, dar este atenționat de Dinu Gheorghe că jucătorul care în trecut a fost dat afară de Gică Hagi nu trebuie pus deja la capitolul reușite.

Malcom Edjouma a bătut palma cu Gigi Becali și va evolua pentru FCSB în ultima parte a sezonului, patronul declarându-se încântat de calitățile mijlocașului defensiv în vârstă de 25 de ani. Francezul a fost dat afară în 2020 de către Gică Hagi de la Viitorul (actuala Farul), reușind să își confirme valoarea abia după ce a ajuns la FC Botoșani.

Invitat în studioul ProSport Live, Dinu Gheorghe l-a atenționat pe Gigi Becali că Edjouma ar putea să nu confirme la FCSB, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu mai mulți fotbaliști sosiți de la FC Botoșani.

Gigi Becali, avertizat după transferul lui Malcom Edjouma

Gigi Becali și l-a dorit foarte mult pe Malcom Edjouma, declarând că aștepta dintotdeauna să aibă la echipă un fotbalist capabil să iasă din apărare cu mingea la picior. Cu toate acestea, patronul lui FCSB nu trebuie să stea liniștit până când nu va vedea că francezul confirmă încrederea, este de părere Dinu Gheorghe.

Aflat în studioul ProSport Live, fostul președinte de la Rapid a spus că mulți jucători veniți de la FC Botoșani au dezamăgit la FCSB.

„Un jucător interesant pentru Liga 1, dar Hagi n-a văzut nimic la el, care să-l ajute pentru viitor! A făcut o impresie bună la Botoșani, dar să vedem ce va fi la FCSB. Botoșani e Botoșani, FCSB e FCSB! Față de mijlocașii la închidere ai Stelei, e un plus mare, dar eu sunt reținut! Deocamdată, îl recomandă talentul, să vedem dacă va și confirma, ca să-i ajute să se bată la campionat.

Până acum, jucătorii veniți de la Botoșani n-au rupt gura târgului. Ce a confirmat Miron? A contribuit la nereușitele Stelei, dar e problema lor”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Publicat: 02 02. 2022, 22:08