Gigi Becali, autodenunț în direct după ce FCSB a fost eliminată din Conference League! A jucat la pariuri pe calificarea roș-albaștrilor: „Am pierdut 20.000 de euro!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 7 poze

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport Live că a pariat pe calificarea echipei sale înaintea meciului cu Nordsjaelland.

Gigi Becali, declarație șocantă după ce FCSB a fost eliminată din Conference League! A jucat la pariuri pe calificarea roș-albaștrilor

Meciul dintre Nordsjaelland și FCSB s-a jucat joi seară, în Danemarca, în cadrul manșei a doua a turului III preliminar din Conference League și s-a încheiat cu victoria danezilor, scor 2-0, după ce în tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0, pe Stadionul Steaua din București.

La o zi după ratarea calificării în play-off-ul Conference League, Gigi Becali a dezvăluit că a pariat 20.000 de euro pe succesul echipei sale.

„Am mai pierdut din 20.000, am pus și un pariu de 20.000. Eu am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7, dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună și mie 50.000 de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maxim 20.000, bine că nu a primit. Și a pus 20.000 și i-am pierdut. Nu am pariat eu.

Hai să îți spun când nu ai voie să pariezi, nu ai voie în România, că se consideră că faci aranjamente. Dar, dacă pariezi pe meciuri europene, nu e nicio problemă. Există un aranjament? Nu am voie să pariez? De ce nu e moral, să pariez pe echipa mea? Dacă pariez că pierd, atunci. Dar, dacă pariez că câștig, nu am nicio treabă. De ce nu am voie? Nu am voie să mă distrez? Cum are orice om voie. Trebuie să luăm lucrurile logice. Ăsta este un joc. Nu e o chestiune de patimă. Toate au o logică, dacă fac după aia o obișnuință, da, dar dacă pun 20.000, e un fleac. A zis după aia că a scăzut cota, era 5. Am pus după primele două, când am avut noi ocaziile alea cu Coman. Nu era vorba aici, era o chestiune că pariez pe echipa mea”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Publicat: 18 08. 2023, 18:46
Actualizat: 18 08. 2023, 20:34