Fostul antrenor de la FCSB anunță că lupta la titlu se va da în trei! Care e atuul lui Gigi Becali: „Îmi place foarte mult! E un fel de Bănel”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Fostul antrenor al FCSB-ului anunță că lupta la titlu se va da în trei, echipele pe care le vede favorite la câștigare campionatului sunt chiar ocupantele podiumului în acest sezon de Superligă.

Leo Strizu, fost tehnician al echipei patronate de Gigi Becali, spune că meciul decisiv al celor de la FCSB este contra celor de la Rapid, joc care se va desfășura în ultima etapă a sezonului regulat.

Fostul antrenor de la FCSB anunță că lupta la titlu se va da în trei

Antrenorul a abordat mai multe subiecte, declarând care sunt echipele care se vor bate în acest sezon la titlu, dar si cu ce jucător de la FCSB îi aduce aminte de stilul lui Bănel Nicoliță. Leo Strizu a dus în discuție și perioada de transferuri din această iarnă, spunând că Rapidul a avut cea mai bună campanie de achiziții. Timișoreanul are și un remarcat printre fotbaliștii aduși de giuleșteni, Burmaz, jucător crescut de Steaua Roșie Belgrad

„Mie îmi place foarte mult Băluță. E jucătorul care e pentru echipă, face foarte bine și faza defensivă, dar în același timp are un joc bun. E un fel de Bănel. Îți creează probleme, e și pasator.

Lupta se va duce în trei. Steaua (n.r. FCSB), îi zic Steaua, CFR și Rapid. Eram curios cine se alimentează în iarnă, vorbim de transferuri. Pe primul loc ar fi Rapidul, dar nu există un echilibru. Stau foarte bine pe partea ofensivă, au câte 2-3 soluții pe post. Și jucători buni. Mai ales Burmaz, care îmi place foarte mult. Dar, totuși, Burmaz ăsta vine dintr-o școală extraordinară. E crescut de Steaua Roșie Belgrad.

CFR-ul e acolo, dar li s-au oferit atâtea șanse Rapidului și lui CFR la chixurile pe care le-a dat Steaua, dar nu au fost în stare să beneficieze. Dar, cum a plecat Rapidul acum, eu debutând la Rapid, chiar dacă eram stelist de la părinți, mă bucur pentru Rapid. Acest domn Șucu pare să fie deschizător de drumuri de patroni în fotbalul românesc. Are o prestanță și se vede că ține distanța față de club, de jucători.

E ceva ce ne trebuie nouă. Vorbește când trebuie, cât trebuie, nu jignește. La rezultatele slabe pe care le-a avut Bergodi… nu știu cine rezista. Atunci, ca antrenor ai o altfel de poftă de muncă când ți se oferă șanse.

Pentru mine va fi decisiv ultimul meci până să intre în play-off, Rapid – Steaua”, a declarat Leo Strizu la ProSport Live.

Leo Strizu, despre perioada de la FCSB: „Eu cred că mi-am făcut datoria”

Leo Strizu a fost antrenorul lui FCSB sezonul trecut. Gigi Becali și Mihai Stoica s-au gândit la serviciile sale, deoarece Mihai Pintilii nu avea Licența PRO, iar roș-albaștrii aveau nevoie de un tehnician care să aibă diploma emisă de FRF.

Cu toate acestea, Leo Strizu consideră că și-a făcut datoria pentru FCSB, în cele 13 meciuri în care a stat pe banca clubului patronat de Gigi Becali.

„Vreau să vă spun că am stat și m-am gândit, în această seară am luat o decizie grea pentru mine și pentru club: e ultimul meci în care voi mai colabora cu FCSB! Această decizie din motive personale îmi aparține, n-o să cadă bine nici echipei, nici clubului, dar e mai bine pentru mine.

Aș vrea să închid acest subiect. Nu vreau să intru mai mult în acest subiect. Am motive personale care m-au făcut să iau această decizie. Nu e ușor. Eu atât pot să vă spun: Vali Argăseală va avea demisia mea mâine pe birou! Nu se pune problema să nu ajut clubul. Am luat această hotărâre de la început, când am acceptat acest post. Eu cred că mi-am făcut datoria”, declara antrenorul în acea perioadă.

Publicat: 20 02. 2024, 22:36
Actualizat: 20 02. 2024, 23:53