Florin Prunea l-a spulberat pe Florinel Coman: „Ăsta nici bine nu s-a apucat de fotbal și se apucă să strige” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea l-a spulberat pe Florinel Coman, pentru comportamentul pe care „aripa” celor de la FCSB l-a avut imediat după meciul cu Dinamo.

Chiar dacă este accidentat, Florinel Coman a ținut să fie alături de colegii săi, în vestiarul echipei sale. Ba chiar mai mult, a strigat în scandat în gura mare, alături de aceștia.

FCSB a învins-o pe Dinamo, scor 6-0, duminică, pe Arena Națională, într-o partidă din etapa a 8-a. Golurile au fost marcate de Claudiu Keșeru (min. 26), Octavian Popescu (min. 43), Paulo Vinicius (min. 45+2), Andrei Cordea (45+7), Valentin Gheorghe (min. 54) și Andrei Miron (min. 67).

Florin Prunea n-a avut milă de Florinel Coman

Fostul jucător și conducător din „Ștefan cel Mare”, Florin Prunea, este de părere că gestul jucătorilor de la FCSB este total lipsit de fair-play, față de un adversar căzut la pământ.

Fostul internațional este de părere că bucuria celor de la FCSB ar fi trebuit să fie un mai temperată, deoarece roata vieții se întoarce și vor beneficia de același tratament, atunci când vor avea o perioadă dificilă profesională.

În același timp, Florin Prunea îi îndeamnă pe jucătorii lui Dinamo să țină minte secvențele cu bucuria celor de la FCSB și să le-o plătească cu vârf și îndesat în meciurile următoare.

„Va fi următorul meci, știi cum e roata? Așa se învârte. Nu e în regulă, n-am văzut imaginile astea. E o generație de jucători care, probabil, nici nu știe cine a fost Dudu Georgescu. Noi ieșeam pe stradă, puneam patru cărămizi și jucam fotbal. De-asta zic. Dacă ai caracter și ești jucător la Dinamo, la următorul meci îl calci pe cap. Ia uite-l pe domnul Crețu ce se strâmbă pe acolo. Ăla cine e? Florinel Coman. Ăsta nici bine nu s-a apucat de fotbal și se apucă să strige în halul ăsta?! Ăsta e comportament de jucător profesionist?!”, a declarat Florin Prunea, la ProSport Live.

Publicat: 13 09. 2021, 20:35
Actualizat: 14 09. 2021, 00:27