Florin Prunea intervine, după demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo: „Iuliu Mureșan nu făcea această mișcare fără acordul suporterilor!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Florin Prunea, fost portar și fost manager la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre decizia lui Iuliu Mureșan de a-l demite pe Mircea Rednic de la Dinamo.

În urmă cu două săptămâni, Mircea Rednic a fost demis de la Dinamo și înlocuit cu Flavius Stoican, decizie luată și asumată de către Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului.

Suporterii au contestat această decizie și chiar l-au amenințat pe Iuliu Mureșan, după înlăturarea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor la Dinamo.

Florin Prunea intervine, după demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo

Totuși, Florin Prunea susține că suporterii acționari și-au dat acordul pentru demiterea lui Mircea Rednic și crede că singurul care s-a opus acestei mutări a fost Nicolae Badea, cel considerat omul din umbră la Dinamo, despre care spune însă că și-ar fi retras finanțarea.

„Mureșan nu a avut de ales! El nu a condus până în momentul de față. Această decizie trebuia luată mai de mult, iar acum a fost luată, atenție, cu acordul suporterilor. Niciodată Mureșan nu făcea această mișcare, dacă cei din DDB nu erau de acord.

Toată lumea și-a dat acordul, mai puțin Badea, acolo am un semn de întrebare. Am văzut că și-a retras și sprijinul financiar. Totuși, Iuhasz și Nițu și-au dat ok-ul. Ultimele cheltuieli sunt plătite de domnul Iuhasz”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Marius Mitran îi dă dreptate lui Iuliu Mureșan

Și jurnalistul Marius Mitran a vorbit, tot la ProSport Live, despre situația iscată la Dinamo odată cu demiterea lui Mircea Rednic.

„Nu cred că a fost o vendetă personală. Mureșan a ajuns la concluzia că nu puteau fi schimbați atât de mulți jucători, precum cerea Rednic. Echipa nu mai avea drept la recurs! Era un risc foarte mare dacă îl menținea pe Rednic, s-a gândit că nu mai este timp.

Rednic a avut două sau trei victorii în cinci sezoane, ceea ce este foarte puțin. Nici Rednic, nici Bonetti nu au arătat că pot scoate din acei jucători ce au putut alții, fie acolo, fie în alte locuri. Schimbarea lui este explicabilă”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Publicat: 05 01. 2022, 22:00