Florin Prunea dă de pământ cu Florin Bratu, după ce Radu Drăgușin a refuzat convocarea la naționala U21: „Este un antrenor slab, mediocru și cuminte! Exact ce îi trebuie lui Stoichiță” | EXCLUSIV ProSport Live

Florin Bratu, antrenorul echipei FC Dinamo, paseaza o minge in meciul de fotbal contra formatiei AFC Hermannstadt din etapa a VI-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Stefan Cel Mare din Bucuresti, sambata, 25 august 2018. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 5 poze

Florin Prunea, fost manager general la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre decizia lui Radu Drăgușin de a refuza convocarea la echipa națională de tineret.

Fundașul central în vârstă de 19 ani împrumutat de la Juventus la Sampdoria, Radu Drăgușin, a refuzat convocarea la echipa națională U21, pentru meciurile amicale cu Suedia U20 și Mexic U21, programate pe 7, respectiv 9 octombrie, în Spania.

Această decizie a jucătorului vine după scandalul dintre impresarul său, Florin Manea, și selecționerul Florin Bratu, cu privire la numărul mic de minute jucate de către Radu Drăgușin la acțiunea precedentă a naționalei de tineret.

Florin Prunea dă de pământ cu Florin Bratu, după ce Radu Drăgușin a refuzat convocarea la naționala U21

Jucătorul și-a motivat această decizie spunând că are nevoie de timp de adaptare la noua lui echipă, dar Florin Prunea dă vina și pe selecționerul Florin Bratu. Fostul mare portar al lui Dinamo l-a atacat dur pe fostul atacant, dând de înțeles că acesta ar face ceea ce spune Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice dn cadrul FRF.

„Eu am spus de la început că Bratu nu are ce să caute la echipa națională de tineret. Este un antrenor slab, mediocru și cuminte, exact ce îi trebuie lui Stoichiță. Nu poți să nu îl convoci pe băiatul ăsta. Și dacă e adevărat ce a spus după aceea că «La echipa națională a mea…», păi nu e echipa națională a ta, domnul Bratu, asta e echipa națională a României. S-a făcut o greșeală fantastică! Poți să influențezi în mod negativ jucătorii tineri. Copilul cu siguranță venea la echipa națională, dar modul în care a fost tratat… Nu mai spun despre retragerile de la echipa națională mare, cum se retrag pe capete… Acolo este o problemă!

Se pare că dialogul nu a existat. Eu nu cred că un jucător se retrage de la echipa națională fără niciun motiv”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

„Radu Dragusin a refuzat convocarea la echipa națională Under 21. Astfel, jucătorul de 19 ani nu se va prezenta la acțiunea din luna octombrie, când România U21 are programat un stagiu de pregătire în Spania, unde va întâlni Suedia U20 și Mexico U21. Internaționalul român și-a motivat gestul prin dorința de a rămâne la echipa de club pentru a se acomoda, având în vedere că în urmă cu trei săptămâni a fost împrumutat de Sampdoria de la Juventus Torino”, a informat FRF, pe site-ul oficial.

 

Publicat: 01 10. 2021, 20:42
Actualizat: 01 10. 2021, 20:44